Irak: Şase persoane au fost ucise într-un atac jihadist la nord de Bagdad

Publicat:

Şase persoane, între care şi membri ai forţelor de securitate, au fost ucise şi alte patru rănite miercuri într-un atac jihadist la nord de Bagdad, a declarat joi pentru France Presse un ofiţer de poliţie, potrivit agerpres.

Irakul a declarat la sfârşitul anului 2017 “victoria” asupra grupării jihadiste Stat Islamic (SI), dar celule clandestine ale organizaţiei continuă să opereze în anumite sectoare ale ţării.


Citește și : Patru morți într-un atac comis asupra unui punct de control în vestul Libiei

Miercuri, “bărbaţi înarmaţi ai SI au atacat casa fostului parlamentar Adnane al-Joubouri (…), aflată în satul Asdira, la 90 de kilometri nord de Tikrit “, a declarat pentru AFP ofiţerul de poliţie, sub acoperirea anonimatului.

“Ei au tras obuze de mortieră asupra casei” fără să facă victime, a detaliat el.

Dar când ofiţerii de poliţie, membri ai unităţilor paramilitare Hashd al-Shaabi, şi civili au ajuns la locul atacului, “un kamikaze s-a aruncat în aer printre ei, omorând şase persoane şi rănind alte patru”, a precizat el.

Citește și : Londra are în vedere o aliniere temporară la unele reguli ale UE în cazul ”improbabil” al absenţei unui acord privind Brexit-ul

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.