X

Irakienii se răstesc dur la americani: NU vom PERMITE un nou Israel în Nordul Irakului

Influentul vicepreşedinte şi fost premier al Irakului, Nuri al-Maliki, a declarat duminică că respinge posibilitatea ca regiunea Kurdistan să devină “un al doilea Israel” şi a atenţionat că referendumul din 25 septembrie privind independenţa acestei regiuni va avea “consecinţe periculoase” pentru Irak, informează AFP.

Trebuie ca etnicii kurzi “să anuleze acest referendum, care este contrar Constituţiei şi nu serveşte nici interesului general al poporului irakian, nici chiar celui particular al kurzilor”, a pledat Maliki în timpul unei întrevederi cu ambasadorul SUA, Douglas Silliman.

“Nu vom permite crearea unui al doilea Israel în nordul Irakului”, a adăugat şeful Alianţei Statului de Drept, principala coaliţie din parlamentul irakian.

El a afirmat că refuză astfel crearea unui stat pe baze etnice în Orientul Mijlociu, asemeni modelului după care a fost înfiinţat, în 1948, statul Israel, pe baze religioase.

ONU a propus să se ajungă în următorii trei ani la un acord între Bagdad şi Ebril, în schimbul amânării organizării referendumului. Însă preşedintele kurd, Massoud Barzani, a susţinut în mod repetat că va renunţa la consultarea din 25 septembrie doar dacă i se vor prezenta “alternative” mai interesante.

Israelul, prin vocea premierului său Benjamin Netanyahu, este singura ţară care şi-a exprimat sprijinul pentru desfăşurarea referendumului, ceea ce a stârnit reacţii atât în Orientul Mijlociu, cât şi dincolo de regiune.

Casa Albă le-a cerut vineri kurzilor să renunţe la referendumul lor “provocator” şi “destabilizator”, reafirmând că această consultare ar constitui o piedică în calea luptei împotriva grupării jihadiste Statul Islamic

Tags: Benjamin NetanyahuDouglas SillimanIrakisraelKudistanMassoud BarzaniNuri al-MalikireferendumStatul Islamic
Categorii: Sinteze