Iran şi Irak vor să-şi extindă cooperarea economică, în pofida sancţiunilor impuse de SUA

Publicat:

Iran şi Irak vor să-şi extindă cooperarea economică, în pofida recentelor sancţiuni impuse Teheranului de SUA, informează dpa, potrivit Agerpres.

‘Cooperarea bilaterală este în interesul ambelor naţiuni şi ar trebui continuată fără amestec străin’, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său irakian, Barham Salih, la Teheran.


Citește și : Pence: Asasinii jurnalistului Khashoggi vor da socoteală în faţa SUA

La rândul său, acesta a descris relaţiile dintre cele două ţări vecine drept strategice şi ‘cu rădăcini istorice’.

Bagdadul nu va uita niciodată sprijinul Iranului în lupta împotriva ex-dictatorului Saddam Hussein şi a miliţiei teroriste Stat Islamic, a declarat Salih, un kurd irakian. ‘Politica noastră este, de aceea, clară: dorim relaţii puternice şi prieteneşti între cele două ţări’, a subliniat el, citat într-un comunicat al preşedinţiei iraniene.

Potrivit lui Hassan Rouhani, va fi discutată cooperarea în domeniile petrolului, gazelor, electricităţii şi extinderii reţelelor feroviare. ‘Avem în prezent schimburi comerciale în valoare de 12 miliarde de dolari, dar potenţial de a le creşte la 20 miliarde de dolari’, a arătat Rouhani.

Cele două ţări întreţin legături economice şi politice foarte apropiate. Irakul este dependent de Iran în domenii precum furnizarea de electricitate. Din acest motiv, SUA au oferit Bagdadului o exceptare de la sancţiunile impuse Teheranului.

Citește și : Submarinul argentinian San Juan – localizat în Oceanul Atlantic, la un an după dispariția sa

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.