X

Iran: Un bărbat condamnat la moarte pentru infracţiuni economice a fost executat

Un om de afaceri condamnat la moarte pentru infracţiuni economice a fost executat, sâmbătă, în Iran. Hamidreza Baqeri-Dermani a fost condamnat pentru “răspândirea corupţiei pe Pământ”, o vină capitală conform legislaţiei islamice din Iran, a anunţat televiziunea iraniană, potrivit Reuters, scrie news.ro .

Agenţia IRNA a scris că bărbatul era condamnat pentru fraudă, conspiraţie, constituire de grup infracţional, fals, mită şi înfiinţarea unor companii false.

Citește și : Somalia: Cel puțin cinci persoane ucise într-un atac cu maşină-capcană la Mogadiscio

Noile curţi islamice revoluţionare, ale căror sentinţe pot fi contestate doar dacă este vorba de condamnări la moarte, au fost înfiinţate în luna august, după ce ayatollahul Ali Khamenei a cerut acţiuni rapide şi corecte în “războiul economic” cu inamici străini, după ce Statele Unite au reimpus sancţiuni Iranului.

Condamnarea la moarte a lui Hamidreza Baqeri-Dermani a fost confirmată de Curtea Supremă, în această lună.

Citește și : Observatorii ONU, în drum spre Yemen

În noiembrie, alte două persoane găsite vinovate de infracţiuni economice au fost executate.

În plus, curţile speciale au dictat până în prezent condamnări de până la 20 de ani de închisoare în cazul a zeci de oameni de afaceri.

Tags: Hamidreza Baqeri-DermaniinfractiuniIranStatele Unite
Categorii: Sinteze