
mirror.co.uk
Iraniano-britanica Nazarin Zaghari-Ratcliffe a compărut duminică în faţa unui tribunal din Teheran, pentru “propagandă împotriva sistemului” Republicii Islamice, la numai câteva zile după ce terminat de ispăşit o pedeapsă de cinci ani de închisoare, informează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.
“Procesul s-a derulat într-o ambianţă foarte calmă şi foarte bună, în prezenţa clientei mele”, a declarat avocatul acesteia Hojjat Kermani. În timpul unei şedinţe unice, “a avut loc pledoaria şi procesul s-a încheiat”, a spus Kermani, dând de înţeles că verdictul este în curs de deliberare şi va fi pronunţat la o dată neprecizată.
Citește și : Fostul ministru australian de Finanţe Mathias Cormann, noul secretar general al OECD
“Ţinând cont de elemente prezentate de apărare şi de procedura judiciară, precum şi de faptul că clienta mea a ispăşit deja pedeapsa sa precedentă, sper că ea va fi achitată”, a adăugat avocatul.
Potrivit lui Hojjat Kermani, Zaghari-Ratcliffe, 42 de ani, este urmărită pentru “propagandă împotriva sistemului (politic al Republicii Islamice), pentru că a participat la o reuniune în faţa ambasadei Iranului la Londra în 2009”.
Nazanin Zaghari-Ratcliffe fusese arestată împreună cu fiica sa în aprilie 2016 în Iran, unde tocmai făcuse o vizită familiei sale, iar apoi condamnată la cinci ani de închisoare, termen încheiat pe 7 martie. Acuzată că ar fi căutat să răstoarne regimul de la Teheran, ceea ce ea contestă, această angajată a Fundaţiei Thomson Reuters – aripa filantropică a agenţiei de presă canadiano-britanică cu acelaşi nume – a stat mai mulţi ani în închisoarea Evin din Teheran.
Citește și : Comisia Europeană își apără politica de distribuire uniformă a vaccinurilor în blocul comunitar
Ministrul britanic de externe Dominic Raab a cerut duminica trecută revenirea “cât mai curând posibil” în Regatul Unit a iraniano-britanicei Nazanin Zaghari-Ratcliffe. La rândul său, într-o discuţie avută miercuri cu preşedintele iranian Hassan Rouhani, premierul britanic Boris Johnson a declarat că lui Zaghari-Ratcliffe trebuie să i se permită să se întoarcă acasă la familia ei.
This post was last modified on 14/03/2021 14:12 14:12