X

Iranienii cad din lac în puţ! Americanii vor să sechestreze petrolierul Grace 1

Statele Unite au cerut autorităţilor din Gibraltar în numele asistenţei juridice să pună sub sechestru petrolierul iranian reţinut de o lună, în timp ce teritoriul britanic se pregăteşte să îl lase să plece, a anunţat joi ministerul public din Gibraltar, informează France Presse, potrivit agerpres.

Avocatul Joseph Triay, reprezentând ministerul public, nu a explicat în faţa Curţii supreme din Gibraltar motivele pe care se bazează cererea Departamentului Justiţiei american.

Citeşte şi: Marea Britanie ELIBEREAZĂ petrolierul iranian din Gibraltar

Instanţa, care urmează să decidă prelungea sau imobilizarea petrolierului Grace 1, suspectat că transporta petrol în Siria încălcând un embargou european, a amânat şedinţa pentru ora 16:00 (14:00 GMT).

Fără această solicitare, primită la 1:30 (23:30 GMT miercuri), “nava ar fi plecat”, a declarat preşedintele Curţii, judecătorul Anthony Dudley.

Vezi şi: Un avion cu 233 de oameni la bord A ATERIZAT PE BURTĂ, într-un lan de porumb – VIDEO

Între timp, căpitanul şi trei ofiţeri ai Grace 1, puşi în libertate pe cauţiune, au fost eliberaţi oficial, a anunţat un purtător de cuvânt al guvernului din Gibraltar.

Tags: gibraltarGrace 1IranJoseph TriaypetroliersiriaSUA
Categorii: Sinteze