X

Iranul a aprobat folosirea vaccinului anti-COVID-19 Johnson & Johnson

Noul guvern iranian a aprobat folosirea vaccinului anti-COVID-19 produs de compania americană Johnson & Johnson, a anunţat joi un oficial guvernamental de la Teheran, în contextul în care Iranul se confruntă cu cel de-al cincilea val pandemic, transmite Reuters, potrivit agerpres

Anunţul a fost făcut la opt luni după ce Liderul Suprem, Ayatollahul Ali Khamenei, a interzis importurile de vaccinuri produse de SUA sau Marea Britanie – deşi de atunci Iranul a acceptat vaccinuri concepute de companiile occidentale, dar produse în alte ţări.

Citește și : Polonia este forţată să-şi SCHIMBE definiţia legală a violului

Administraţia preşedintelui Ebrahim Raisi este sub presiune să accepte diversificarea surselor de vaccinuri, pe măsură ce numărul infecţiilor este în creştere.

“Vaccinul monodoză Johnson & Johnson a fost aprobat”, a declarat şeful agenţiei iraniene de reglementare a alimentelor şi medicamentelor, Mohammad Reza Shanehsaz, conform presei iraniene.

Tot joi, Shanehsaz a precizat şi că vaccinul rusesc monodoză Sputnik Light a fost aprobat pentru a fi folosit în Iran.

“Din fericire, coşul de vaccinuri anti-corona din Iran a devenit foarte divers şi plin”, a adăugat oficialul iranian.

Iranul încearcă să accelereze procesul de vaccinare folosind doze de import – printre care Sputnik V, vaccinul indian Covaxin produs de Bharat Biotech şi vaccinul Oxford/AstraZeneca produs de grupul rusesc R-Pharm dar şi de cel sud-coreean SKBio. De asemenea, Iranul dispune şi de un vaccin propriu, COVIran Barakat.

Citește și : Kremlinul mizează pe voturile din Donbas la alegerile din Rusia! Reacţia Kievului este una vehementă

Conform Ministerului Sănătăţii, 13 milioane de iranieni dintr-o populaţie de 83 de milioane au fost inoculaţi cu schemă completă.

Joi, Iranul a raportat 18.021 noi infecţii în ultimele 24 de ore, numărul total de cazuri, de la debutul pandemiei, ajungând la 5.378.408. Numărul deceselor a crescut cu 6.981, până la 116.072.

Tags: ayatollahul Ali KhameneiIranJohnson & JohnsonSUAteheran
Categorii: Sinteze