Iranul a înregistrat peste 500 de decese asociate COVID-19 în 24 de ore, un record

Publicat:

Peste 500 de decese legate de coronavirus au fost înregistrate în ultimele 24 de ore în Iran, un record de la începutul pandemiei în această ţară cea mai afectată din Orientul Apropiat şi Mijlociu, informează duminică France Presse, potrivit agerpres.   

Iranul a înregistrat 542 de decese şi 39.619 cazuri noi în 24 de ore, două recorduri ce ridică numărul total de decese la 94.015 din 4.158.729 de cazuri, a precizat Ministerul Sănătăţii. Iranul a depăşit miercuri pragul simbolic de patru milioane de cazuri de infecţie.


Citește și :  Demonstraţii în Italia și Franța împotriva introducerii certificatului verde

Precedentul record de decese a fost stabilit la 26 aprilie, când au murit 496 de persoane.

După cum recunosc chiar autorităţile naţionale de sănătate, statisticile oficiale privind epidemia sunt în mare măsură subestimate, scrie AFP.

De la sfârşitul lunii iunie, Republica islamică se străduieşte să limiteze ceea ce guvernul descrie drept un “al cincilea val” al bolii, determinat de răspândirea variantei Delta, mai contagioasă.

”Chiar dacă ritmul de vaccinare se accelerează, respectarea protocoalelor sanitare a scăzut semnificativ”, a relatat televiziunea de stat, calificând situaţia drept ”neagră” în faţa unor spitale care ”traversează o criză”.

La fel ca multe alte ţări, Iranul se bazează pe vaccinuri pentru a ieşi din criză, dar campania de vaccinare lansată la începutul lunii februarie nu avansează atât de rapid pe cât şi-ar dori autorităţile.

Înăbuşită de sancţiunile americane, Republica islamică spune că se străduieşte să transfere fonduri în străinătate pentru a procura vaccinuri.

Mai mult de 12,5 milioane de persoane, dintr-o populaţie de 83 de milioane, au primit prima doză, în timp ce doar 3,7 milioane au primit cele două injecţii necesare, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Luni, liderul suprem, ayatollahul Ali Khamenei, a ordonat oficialilor din domeniul sănătăţii să ia “măsurile necesare” pentru a limita răspândirea virusului, după ce ministrul sănătăţii a sugerat închiderea Teheranului timp de două săptămâni.

Citește și :  Sicilia declară stare de urgenţă şi de criză pentru şase luni din cauza incendiilor de vegetaţie

Până în prezent, Iranul nu a impus niciodată un blocaj dur, preferând să folosească măsuri precum interdicţii de călătorie şi închiderea unor întreprinderi.

Sâmbătă, noul preşedinte Ebrahim Raissi a declarat că un plan ”pentru a transforma modul în care luptăm împotriva coronavirusului” va fi luat în considerare săptămâna viitoare, fără a oferi mai multe detalii. El a promis, de asemenea, că va sprijini “producţia de vaccinuri iraniene”, fără a “ezita” să şi importe din străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.