X

Iranul a interzis importul de mărci de automobile din Franţa, invocând un ‘comportament neprofesionist’

Iranul a interzis importul de mărci de automobile din Franţa, a relatat vineri portalul economic Donya-e Eqtesad, citând un purtător de cuvânt al Ministerului iranian al Industriei, transmite dpa, potrivit agerpres

Potrivit portalului citat, sancţiunile împotriva respectivilor producători de automobile sunt justificate de “comportamentul neprofesionist al francezilor” din ultimii ani.

Citește și: ‘Acest război este şi problema voastră’, spune Macron la summitul APEC

Maşinile franţuzeşti sunt foarte populare în Iran şi reprezintă o proporţie importantă din automobilele care circulă pe străzile oraşelor iraniene.

Relaţiile dintre Iran şi Franţa s-au deteriorat în ultima vreme în urma amplelor manifestaţii declanşate după decesul tinerei kurde Mahsa Amini în custodia poliţiei de moravuri, la 16 septembrie.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a calificat zilele trecute aceste demonstraţii drept “revoluţie” şi a pus sub semnul întrebării continuarea negocierilor multipartite vizând relansarea acordului din 2015 asupra programului nuclear iranian, iar UE a impus sancţiuni Teheranului în legătură cu reprimarea violentă a manifestaţiilor.

Citește și: Ce anume prevăd articolele 4 și 5 din tratatul NATO

Tags: automobileDonya-e EqtesadfrantaIransanctiuni
Categorii: Sinteze