Iranul acuză SUA că nu-şi doresc reluarea negocierilor

Publicat:

Președintele Iranului, Hassan Rouhani, a declarat marți că oficialii americani mint atunci când susțin că își doresc reluarea discuțiilor dintre cele două țări, în contextul în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat noi sancțiuni împotriva Iranului, informează CNN, conform mediafax.

„Spuneți că vreți să purtați discuții cu noi. Dar în același timp spuneți că vreți să ne boicotați și să impuneți sancțiuni împotriva ministrului nostru de Externe, deci mințiți”, a declarat Rouhani în cadrul unei conferințe de presă.


„Ați fi putut să aveți șansa ca lumea să creadă că spuneți adevărul atunci când susțineți că vreți să discutăm, dar ați dovedit imediat că mințiți”, a adăugat Rouhani. „Dacă ați fi vrut într-adevăr negocieri, am fi discutat cu voi”, a mai spus acesta.

Potrivit BBC, Rouhani a mai adăugat că sancțiunile pe care Donald Trump le-a anunțat luni nu vor avea niciun efect. „Sunt inutile”, a spus Rouhani. Totodată, el a adăugat că această decizie arată că oficialii de la Casa Albă sunt „retardați mintal”.

Declarațiile lui Rouhani vin la doar o zi după ce președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat că a impus noi sancțiuni împotriva Iranului, inclusiv împotriva liderului suprem al țării, ayatollahul Ali Khamenei. Trump a adăugat că va „continua să pună presiune pe Teheran” și că „Iranul nu va putea avea niciodată o armă nucleară”.

Trump a adăugat că noile sancțiuni vin ca răspuns la „comportamentul agresiv” al Iranului din ultima vreme. „Decizia de astăzi vine după o serie de comportamente agresive ale regimului iranian în ultimele săptămâni, inclusiv doborârea unei drone americane. Liderul suprem al Iranului este cel care, până la urmă, este responsabil pentru comportamentul ostil al regimului”, a adăugat acesta.

Tensiunile dintre cele două state au crescut puternic în ultima perioadă, în special după ce Gardienii Revoluției din Iran au doborât o dronă militară americană despre care au anunțat că ar fi pătruns în spaţiul aerian iranian. Comandamentul Central din SUA (CENTCOM) susţine, însă, că aparatul de zbor se afla în spaţiul aerian internaţional, deasupra Strâmtorii Hormuz. Iranul este acuzat şi de atacarea unor petroliere, în Golful Oman şi în Strâmtoarea Hormuz.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.