Iranul amenință că va rupe acordul nuclear

Publicat:

Ghidul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a reafirmat miercuri că Iranul nu va ezita să se retragă din acordul din 2015, prin care se angajează să-şi limiteze activităţile nucleare, dacă acesta “nu va mai apăra interesele (sale) naţionale”, informează AFP, potrivit agerpres.

“Desigur, dacă vom ajunge la concluzia că el (acordul) nu mai apără interesele noastre naţionale, vom renunţa la el”, a spus Khamenei, potrivit unor declaraţii făcute în timpul unei reuniuni cu guvernul şi publicate pe site-ul său.


Citește și: Incendiu la bordul unui feribot din Grecia. Sute de pasageri au fost evacuați

Încheiat la Viena între Iran şi cinci mari puteri, acordul din 2015 a fost denunţat unilateral în luna mai de Administraţia americană a preşedintelui Donald Trump, care a restabilit de atunci sancţiunile împotriva Teheranului.

Europenii, care dispun de o marjă de manevră limitată, încearcă să salveze acest acord, însă guvernul iranian “nu trebuie să-şi pună prea multe speranţe” în ei, a reiterat miercuri Ghidul suprem. “Trebuie să le evaluăm promisiunile din unghiul scepticismului”, a subliniat el.

De asemenea, ayatollahul Khamenei a exprimat din nou refuzul Iranului de a purta negocieri cu Washingtonul, în pofida unei recente oferte în acest sens venită din partea preşedintelui american.

Americanii “vor să creadă că pot aduce pe oricine, inclusiv Republica Islamică, la masa negocierilor. Însă, după cum s-a spus deja în mod răspicat, nicio negociere nu va avea loc”, a subliniat Khamenei.

După ce a rupt acordul din 2015 şi a restabilit un prim val de sancţiuni, Washingtonul intenţionează să ţintească în noiembrie cu sancţiunile şi sectorul energetic.

În acest context economic şi social tot mai sumbru, parlamentul iranian, care a concediat deja doi miniştri, a convocat alţi doi membri ai guvernului preşedintelui Hassan Rohani, ce se vor confrunta în următoarele 10 zile cu un vot de încredere, au anunţat miercuri mass-media oficiale din Iran. Preşedintele Rohani a pierdut deja luna aceasta doi miniştri – al Muncii şi al Economiei – în urma unor voturi de neîncredere exprimate de deputaţi.

Citește și: Iranul a arestat zeci de spioni infiltrați în agențiile de stat

Lider moderat, ţintă a criticilor atât din partea conservatorilor, cât şi a reformiştilor, Rohani a fost el însuşi obiectul unei convocări inedite marţi, şedinţă în timpul căreia explicaţiile sale nu au convins parlamentul.

Dovadă a faptului că opozanţii săi nu intenţionează să relaxeze presiunea, moţiuni au fost adoptate marţi şi miercuri pentru convocarea miniştrilor Industriei, Mohammad Shariatmadari, şi Educaţiei, Mohammed Bathaei, au informat mai multe mass-media oficiale. La fel ca pentru omologii deja destituiţi, aceste audieri, care urmează să aibă loc în următoarele 10 zile, vor fi urmate de voturi de încredere ce ar putea duce la demisia lor.

Totuşi, Hassan Rohani dispune încă de sprijinul ghidului suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei. De altfel, după audierea lui de marţi, deputaţii puteau să sesizeze justiţia asupra aspectelor de contencios, însă preşedintele parlamentului, Ali Larijani, aliat al lui Rohani, a exclus miercuri ipoteza.

Contextul politic a devenit şi mai tensionat după restabilirea sancţiunilor americane în urma retragerii unilaterale a SUA din acordul asupra programului nuclear iranian, încheiat în 2015 între Iran şi marile puteri. Guvernul Rohani a mizat pe o deschidere spre Occident şi o creştere a investiţiilor străine în urma acestui acord.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.