Iranul ameninţă cu blocarea permanentă a aplicaţiilor WhatsApp şi Instagram

Publicat:

Iranul ameninţă cu blocarea permanentă a aplicaţiilor WhatsApp şi Instagram, care sunt foarte populare în ţara asiatică, transmite DPA, potrivit agerpres

Compania americană Meta nu a răspuns deocamdată unei scrisori trimise la începutul lunii decembrie de către autorităţile iraniene în care acestea cereau ca Meta să-şi deschidă un birou de reprezentare în Iran şi să-şi adapteze principiile la normele republicii islamice.


Citește și : Armata rusă a lansat vineri cel puțin 76 de rachete – armata ucraineană

”Dacă Meta nu răspunde scrisorii noastre, acesta ar putea fi prologul unei blocări permanente”, a declarat şeful Centrului cibernetic iranian, Abolhassan Firouzabadi, într-un interviu publicat sâmbătă.

Serviciile de securitate iraniene au blocat deja Instagram şi WhatsApp în condiţiile în care de trei luni în Iran au loc proteste antiguvernamentale ce au fost reprimate violent de autorităţi. Potrivit Teheranului cele două aplicaţii au fost implicate ”în conspiraţia împotriva Iranului condusă de inamici străini”.

Autorităţile iraniene au în vedere şi acţiuni în justiţie contra Meta.

Citește și : Bosnia şi Herţegovina face un nou pas către aderarea la UE

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.