X

Iranul ameninţă SUA cu bomba atomică? ‘Putem relua producţia de uraniu îmbogăţit!’

Iranul ar putea relua în curând producţia de uraniu puternic îmbogăţit dacă Statele Unite vor părăsi acordul nuclear, a declarat marţi Şeful Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (OIEA), relatează AFP, conform agerpres.

‘Dacă luăm decizia, putem începe în cinci zile o îmbogăţire (a uraniului) la un nivel de 20% (în centrala nucleară) din Fordo’, a afirmat Ali Akbar Salehi pentru televiziunea de stat Irib.

Uraniul puternic îmbogăţit poate fi folosit pentru fabricarea de bombe atomice. Slab îmbogăţit, uraniul serveşte drept combustibil în centrale pentru producerea de energie electrică.

Citeşte şi: Două trenuri de pasageri S-AU CIOCNIT în SUA. 42 de oameni sunt răniţi – FOTO/VIDEO

‘Desigur, nu vrem ca acest lucru să se întâmple deoarece am depus multe eforturi pentru a ajunge la un acord nuclear’, a adăugat el.

Încheiat în iulie 2015 între Teheran şi marile puteri, acordul nuclear prevede limitarea de către Iran a programului nuclear în scopuri civile în schimbul ridicării treptate a sancţiunilor internaţionale.

Preşedintele american Donald Trump, ostil acestui acord negociat de SUA în timpul fostei administraţii democrate Barack Obama, a ameninţat în mod repetat că va părăsi acordul. De asemenea, el a impus recent o serie de sancţiuni juridice şi financiare împotriva Iranului, fără legătură cu activităţile sale nucleare.

Teheranul a ameninţat deja săptămâna trecută că se va retrage foarte rapid din acordul nuclear dacă Statele Unite îşi vor continua politica de sancţiuni.

Tags: Ali Akbar Salehibombe atomiceDonald TrumpIranSUAuraniu imbogatit
Categorii: Sinteze