X

Iranul anunţă că ‘linia lui Nasrallah va continua’ în pofida morţii acestuia

Iranul anunţă că ‘linia lui Nasrallah va continua’ în pofida morţii acestuia

Iranul anunţă sâmbătă că ”linia lui Hassan Nasrallah va continua”, în pofida eliminării vineri a liderului mişcării libaneze Hezbollah într-un atac israelian vizând cartierul general al mişcării la periferia de sud a Beirutului, relatează AFP.

”Linia glorioasă a liderului rezistenţei Hassan Nasrallah va continua, iar obiectivul său sacru va fi realizat prin eliberarea Qods (Ierusalimului), cu voia lui Allah”, anunţă pe X un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Nasser Kanan, potrivit stiripesurse.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

Mişcarea islamistă şiită, care face parte din ceea ce Iranul numeşte ”axa rezistenţei! împotriva Israelului, a confirmat sâmbătă moartea şefului său într-un atac israelian.

Vicepreşedintele iranian Mohammad Javad Zarif a transmis condoleanţe după moartea lui Nasrallah,. pe care l-a catalogat drept un ”simbiol al luptei împotriva opresiunii”.

Un steag negru a fost ridicat în semn de doliu la sanctuarul imamului Reza, principalul lăcaş de cult ştiit din Iran, situat în oraşul Mashhad (nord-est), potrivit agenţiei iraniene de presă Tasnim.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a denunţat sâmbătă politca israeliană ”mioapă” într-un mesaj publicat înaintea confirmării oficiale a morţii lui Nasrallah.

Tags: BeirutIranMohammad Javad ZarifNasrallah
Externe