X

Iranul anunţă că are capacitatea de a spori îmbogăţirea uraniului

Organizaţia iraniană pentru energie atomică a anunţat miercuri că o reimpunere a sancţiunilor de către SUA ar însemna o încălcare a acordului nuclear internaţional încheiat de Teheran, adăugând că Republica Islamică are capacitatea să crească semnificativ îmbogăţirea uraniului, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele SUA, Donald Trump, trebuie să decidă până la mijlocul lunii ianuarie dacă va continua suspendarea sancţiunilor americane privind exporturile de petrol ale Iranului, conform acordului care a diminuat presiunea economică asupra Teheranului în schimbul unor limite impuse programului nuclear iranian.

Citeşte şi: ALERTĂ la ambasada SUA din Copenhaga. A fost găsit un ‘obiect suspect’

‘Dacă nu va continua suspendarea, aceasta reprezintă o încălcare a acordului nuclear şi Republica Islamică Iran va adopta, de asemenea, măsurile necesare’, a declarat Behrouz Kamalvandi, purtător de cuvânt al Organizaţiei iraniene pentru Energie Atomică, într-un interviu pentru televiziunea de stat.

‘Capacitatea există în cadrul agenţiei pentru energie atomică pentru a accelera activitatea nucleară în diverse domenii, în special în domeniul îmbogăţirii, care poate fi mărit de câteva ori mai mult faţă de perioada anterioară acordului nuclear’, a adăugat responsabilul iranian.

Îmbogăţirea uraniului, un proces ce face parte şi din producţia armelor nucleare, este restricţionată în condiţiile acordului. Susţinători ai acordului insistă asupra faptului că o monitorizare internaţională puternică va împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare. Iranul a negat că ar dori să obţină arme nucleare.

Citeşte şi: O navă de război rusească s-a ciocnit cu un vas cargou în Marea Egee

‘Guvernul american ar trebui să gândească cu înţelepciune’, a declarat Kamalvandi în interviu. ‘Chiar dacă ei au arătat până acum, din nefericire, că nu gândesc sau acţionează cu înţelepciune’.

Directorul Organizaţiei iraniene pentru Energie Atomică, Ali Akbar Salehi, a afirmat luni că Teheranul ar putea reconsidera cooperarea cu Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) dacă SUA nu-şi respectă angajamentele asumate în cadrul acordului.

Tags: acord nuclearAgenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA)Ali AkbarBehrouz KamalvandiDonald TrumpIranOrganizaţia iraniană pentru energie atomicăSUAteheranuraniu imbogatit
Categorii: Sinteze