X

Iranul avertizează că va mări raza de acțiune a rachetelor balistice

Iranul dorește extinderea programului său de rachete balistice, a declarat marți un oficial militar de rang înalt, mișcare ce ar putea irita Statele Unite care consideră programul nuclear al Teheranului o amenințare la adresa securității regionale, relatează Reuters, potrivit Mediafax.

Președintele american Donald Trump a părăsit acordul nuclear internațional în luna mai și a reintrodus sancțiunile la adresa Republicii Islamice, criticând acordul de faptul că permite Iranului să-și dezvolte programul de rachete balistice.

Citește și : Top 100 Forbes cele mai puternice femei din lume: Angela Merkel conduce pentru al optulea an

”Unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre este creșterea razei de acțiune a rachetelor și a armamentului”, a afirmat șeful Forțelor Aeriene Iraniene, generalul Aziz Nasirzadeh, potrivit agenției de știri Fars.

”Nu vedem nicio limitare pentru noi în acest domeniu”, a adăugat acesta.

Armata iraniană a menționat că raza de acțiune a actualelor rachete este de 2.000 de km, iar bazele americane din Afganistan, Emiratele Arabe Unite și Qatar, precum și avioanele militare din Golf se află în raza sa de acțiune.

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a apărat programul de rachete balistice într-o postare pe Twitter, în care a transmis că rezoluția Consiliului de Securitate ONU care a aprobat acordul nuclear nu interzice Teheranului să dezvolte programul de rachete.

Citește și : Statele Unite se aşteaptă ca Macedonia să adere la NATO peste 18 luni

Tags: AfganistanAziz NasirzadehDonald TrumpEmiratele Arabe UniteIranMohammad Javad ZarifqatarrachetesanctiuniStatele Unitetwitter
Categorii: Sinteze