Iranul cere soluţionarea crizei politice din Liban

Publicat:

Iranul a cerut grupărilor politice din Liban să acţioneze unitar după demisia anunţată marţi de premierul Saad Hariri ca urmare a protestelor din ultimele 13 zile, informează Reuters, potrivit agerpres.

Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe iranian, Abbas Mousavi, a declarat că “Teheranul solicită unirea tuturor grupurile politice şi partidele din Liban pentru a menţine securitatea şi stabilitatea în ţară şi pentru a răspunde solicitărilor legitime ale poporului libanez”.


Citeşte şi: Camera Reprezentanţilor RECUNOAŞTE ‘genocidul armean’

El a adăugat că Iranul speră ca Libanul să depăşească cu succes “această fază periculoasă şi sensibilă”.

Hariri a declarat că a ajuns într-un “punct mort” în încercarea de soluţionare a crizei provocate de protestele uriaşe împotriva elitei conducătoare, care au afundat ţară şi mai adânc în haos.

Citește și : Deputaţii britanici aprobă organizarea alegerilor anticipate pe 12 decembrie

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.