X

Iranul cere UE să-şi sporească eforturile pentru salvarea acordului nuclear

Iranul a declarat luni că Europa ar trebui să-şi accelereze eforturile pentru a salva acordul nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri, din care preşedintele Donald Trump a retras Statele Unite în luna mai, a informat televiziunea de stat iraniană, relatează Reuters, potrivit agerpres.

‘Europenii şi alţi semnatari ai înţelegerii (China şi Rusia) au încercat să salveze acordul…dar procesul a fost lent. Ar trebui accelerat’, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Bahram Qasemi, în cadrul unei conferinţe de presă difuzată în direct de televiziunea de stat.

Citeşte şi: Ambasada SUA din Turcia a fost atacată cu focuri de armă

‘Iranul se bazează în principal pe propriile capacităţi pentru a depăşi noile sancţiuni impuse de Statele Unite ale Americii’, a mai spus el.

Statele europene s-au luptat pentru a se asigura că Iranul primeşte suficiente beneficii economice pentru a convinge Teheranul să rămână în acord după retragerea SUA.

Statele Unite au impus în august sancţiuni Iranului, care includ oprirea tranzacţiilor financiare şi a importurilor de materii prime, precum şi restricţii privind achiziţiile în sectoarele auto şi aeronautic.

Citeşte şi: Atac terorist într-o secţie de poliţie din Spania – VIDEO

Tags: acord nuclearBahram QasemiChinaIranrusiaSUAteheranUniunea Europeană (UE)
Categorii: Sinteze