Iranul condamnă acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistei Narges Mohammadi

Publicat:

Ministrul Afacerilor Externe al Iranului condamnă înmânarea premiului Nobel pentru Pace, vineri, către activista pentru drepturile omului, Narges Mohammadi, aflată în aceste momente după gratii: „Este o mișcare politică anti-iraniană”.

Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a condamnat vineri acordarea Premiului Nobel pentru Pace activistei pentru drepturile omului Narges Mohammadi, aflată în detenție, considerând-o o mișcare care politizează premiul.


Citește și : Moldova și UE au semnat un acord crucial pentru aderare

„Acțiunea Comitetului Nobel pentru Pace este o mișcare politică în concordanță cu politicile interventioniste și anti-iraniene ale unor guverne europene”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Nasser Kanaani, potrivit Reuters.

„Comitetul Nobel pentru Pace a acordat un premiu unei persoane condamnate pentru repetate încălcări ale legii și acte criminale, iar noi condamnăm aceasta ca fiind o mișcare părtinitoare și politic motivată”, a spus el într-o declarație difuzată de media de stat.

Narges Mohammadi, o avocată a drepturilor femeilor iraniene, a câștigat vineri Premiul Nobel pentru pace din 2023.

„Comitetul Nobel norvegian a decis să acorde premiul Nobel pentru pace din 2023 lui Narges Mohammadi pentru lupta împotriva opresiunii femeilor din Iran și lupta ei pentru promovarea drepturilor omului și a libertății pentru toți”, a explicat comisia.

Mohammadi este unul dintre cei mai importanți activiști ai drepturilor omului din Iran. Ea a făcut campanie pentru drepturile femeilor și abolirea pedepsei cu moartea.

Citește și : CNA a sechestrat bunuri în valoare de peste 12 milioane de lei

În prezent, ea execută mai multe pedepse în închisoarea Evin din Teheran, fiind condamnată la 12 ani de închisoare. Ea a fost condamnată, printre altele, că a făcut propagandă împotriva statului.

Mohammadi este a 19-a femeie care a câștigat premiul în ultimii 122 de ani.

Premiul Nobel pentru pace va fi prezentat la Oslo pe 10 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus

Lukaşenko acuză Ucraina că a lansat drone către Rusia prin spaţiul aerian belarus Apărarea antiaeriană din Belarus au distrus vineri mai multe ţinte în spaţiul...

Un condamnat în dosarul asasinării opozantului Nemţov, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina

Un condamnat în dosarul asasinării opozantului Nemţov, eliberat din închisoare pentru a lupta în Ucraina Un bărbat condamnat pentru asasinarea politicianului rus de opoziţie rus...

Un avion rusesc de recunoaştere maritimă, interceptat deasupra regiunii Mării Baltice de avioane NATO

Un avion rusesc de recunoaştere maritimă, interceptat deasupra regiunii Mării Baltice de avioane NATO Un avion de recunoaştere rusesc ce zbura sâmbătă deasupra regiunii Mării...

Unul dintre cei mai violenţi protestatari care au atacat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, condamnat la 20 de ani de închisoare

Unul dintre cei mai violenţi protestatari care au atacat Capitoliul la 6 ianuarie 2021, condamnat la 20 de ani de închisoare Un bărbat din California...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.