X

Iranul condamnă “masacrul sălbatic” asupra palestinienilor de către forţele militare israeliene în Fâşia Gaza

Iranul, inamic declarat al Israelului, a condamnat sâmbătă “masacrul sălbatic” asupra palestinienilor, la o zi după moartea în Fâşia Gaza a 16 manifestaţi, ucişi de forţele de ordine israeliene, relatează AFP, conform agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Bahram Ghassemi, a condamnat “masacrul sălbatic asupra unui mare număr de palestinieni de către forţele militare rasiste ale regimului sionist”, conform site-ului ministerului.

Citește și : ONU adaugă pe lista neagră firme și nave care au încălcat embargoul impus Coreei de Nord

La rândul său, şeful diplomaţiei iraniene Mohammad Javad Zarif a denunţat într-o postare pe Twitter “tiranii sionişti care ucid manifestanţi pacifişti palestinieni al căror pământ a fost furat”.

Ghassemi a adăugat că “sprijinul fără limită al (preşedintelui american Donald) Trump şi al administraţiei americane şi eforturile ruşinoase ale unor lideri novici şi ignoranţi din regiune care încearcă să stabilească relaţii ascunse şi ruşinoase cu (Israelul) i-au făcut pe liderii regimului sionist şi mai insolenţi”.

Iranul critică permanent apropierea dintre Arabia Saudită şi Israel, ţări care denunţă politica regională şi programul balistic ale Iranului şi care îndeamnă Washingtonul să facă presiune asupra Teheranului.

Zeci de mii de palestinieni, în special femei şi copii, s-au adunat vineri de-a lungul barierei de frontieră care separă Fâşia Gaza de Israel, în cadrul unui “mare marş al întoarcerii”.

Conform Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, 16 palestinieni au fost ucişi şi peste 1.400 răniţi în confruntările cu armata israeliană.

Iranul sprijină mişcările islamiste palestiniene, în special Hamas şi Jihadul Islamic.

Citește și : Donald Trump blochează fondurile destinate începerii reconstrucţiei în Siria

Tags: Arabia sauditaBahram Ghassemifasia gazaIranisraelmanifestaţiTrump
Categorii: Știrile zilei