Iranul descoperă un zăcământ cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei

Publicat:

Iranul a descoperit un nou zăcământ, cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei, în sud-vestul ţării, a anunţat duminică preşedintele Hassan Rouhani la postul naţional de televiziune, transmit Press Association şi Reuters, potrivit agerpres.

“În pofida sancţiunilor americane, angajaţii companiei naţionale iraniene de petrol au găsit un zăcământ cu rezerve de 53 de miliarde de barili de ţiţei”. Zăcământul se întinde pe o suprafaţă de 2.400 metri pătraţi şi se află în provincia Khuzestan, bogată în ţiţei, a declarat şeful statului iranian.


Citește și : Trei decenii de la căderea simbolului Războiului Rece

Iranul este pe locul patru în lume în privinţa rezervelor de ţiţei, şi pe locul doi în privinţa rezervelor de gaze naturale, conform datelor Administraţiei pentru Informaţii Energetice din SUA (EIA).

Descoperirea ar putea majora cu o treime rezervele dovedite ale ţării cu o treime, estimate la 157 de miliarde de barili de ţiţei, şi ar putea deveni al doilea mare zăcământ al Iranului după Ahvaz, care conţine 65 de miliarde de barili de ţiţei.

La bursa ICE Futures, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului se tranzacţiona vineri la aproximativ 62,51 de dolari, în scădere faţă de nivelul de vârf din 2019, de 75 de dolari.

Citește și : Trump îl va primi săptămâna viitoare pe secretarul general al NATO

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.