Iranul ‘dezminte ferm’ că-i aprovizionează cu arme pe rebelii yemeniţi

Publicat:

Iranul dezminte “ferm” acuzaţiile americane şi saudite potrivit cărora furnizează arme rebelilor houthi din Yemen, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, citat miercuri de agenţia iraniană de presă Isna, preluată de AFP, potrivit agerpres.

‘Nu avem nicio relaţie de arme cu Yemenul (…) Respingem acuzaţia că Iranul furnizează arme diferitelor grupări (din Orientul Mijlociu) şi le dezminţim ferm”, a declarat Bahram Ghassemi, potrivit Isna.


Citeşte şi: 12 persoane, printre care turişti străini, au murit într-un accident rutier

Arabia Saudită, rival al Iranului, a anunţat marţi că a interceptat deasupra Riadului, pentru a doua oară în două luni, o rachetă balistică trasă de rebelii yemeniţi houthi, şi a calificat acest tir ca “iraniano-houthi”.

Statele Unite, care au acuzat joi Teheranul că a furnizat acestor rebeli şiiţi racheta trasă la începutul lunii noiembrie asupra teritoriului saudit, au declarat marţi că houthi sunt “sprijiniţi cu arme sofisticate din Iran, care ameninţă stabilitatea regională şi prelungeşte conflictul yemenit”.

Răspunzând acestor acuzaţii, Ghassemi a afirmat că “blocada” impusă de Arabia Saudită şi aliaţii ei arabi angajaţi militar în Yemen împotriva houthi face oricum orice livrare de arme imposibilă.

Dacă Iranul ar furniza arme houthi, el ar avea “curajul să anunţe”, a adăugat el.

Citeşte şi: Un jurnalist mexican a fost ucis la serbarea de Crăciun de la şcoala fiului său

Republica islamică îi sprijină pe houthi, dar dezminte permanent că le furnizează arme.

“Astăzi, vedem că Yemenul îşi caută tehnici interne pentru a se apăra împotriva agresiunii şi atacurilor neîncetate”, a spus el în legatură cu bombardamentele coaliţiei militare arabe conduse de Riad şi angajată în conflict din martie 2015. “Armele deţinute astăzi de yemeniţi sunt cele care au fost abandonate în bazele militare ale ţării de guvernele anterioare”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

OPINIE – De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova?

De ce este Maia Sandu lideră în toate sondajele din R. Moldova? Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidențiale, 33,7% ar vota pentru actualul...

Europa îi rânjește în față propriului electorat (editorial)

Europa îi rânjește în față propriului electorat   Dreapta a câștigat teren la alegerile din Uniunea Europeană, însă noua ei conducere e tot cea veche   Alegătorii europeni...

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica

Povestea lui Joe Biden: Moartea soției și a fiicei într-un accident, cancerul fiului Beau, politica O inimă de piatră. Forțat să părăsească scena politică, furios...

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România?

Retragerea lui Biden, un avantaj pentru România? Retragerea lui Joe Biden din cursa prezidențială le dă democraților posibilitatea să vină cu un candidat proaspăt, capabil...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.