X

Iranul este dispus să facă un schimb complet de prizonieri cu Statele Unite

Iranul este dispus să facă un schimb complet de prizonieri cu Statele Unite, a declarat luni ministrul iranian de externe Mohammad Javad Zarif într-un mesaj prin videoconferinţă către Consiliul pentru Relaţii Externe de la New York, potrivit agerpres.     

Conform Reuters, Zarif a susţinut cu aceeaşi ocazie că regimul de la Teheran l-a executat luna aceasta pe luptătorul Navid Afkari în urma unei condamnări pentru omor, nu pentru participarea la protestele de stradă, aşa cum au susţinut unii activişti pentru drepturile omului. Ministrul a declarat că justiţia iraniană este independentă şi decide pe bază de probe. ‘Nu pot aprecia decizia unei instanţe’, a arătat el.

Citește și : Negocierile de pace în Afganistan sunt în impas: Talibanii şi afganii sunt de acord că nu sunt de acord!

Afkari, în vârstă de 27 de ani, campion naţional la lupte greco-romane, a fost executat pe 12 septembrie. El şi-a mărturisit crima în urma torturii, susţine familia sa; avocatul lui afirmă că nu a existat nicio probă privind vinovăţia. Presa iraniană a relatat că fapta de care a fost acuzat sportivul este înjunghierea mortală a unui gardian, în timpul protestelor antiguvernamentale din 2018.

UE a criticat execuţia, considerând că este o pedeapsă crudă şi inumană, iar SUA au apreciat că este ‘un atac revoltător la adresa demnităţii umane, chiar şi după standardele demne de dispreţ ale acestui regim’.

Citește și : Navalnîi spune că a fost trimis în Germania GOL-PUŞCĂ şi cere autorităţilor ruse să-i restituie hainele: ‘Sunt urme de Noviciok!’

Relaţiile dintre Iran şi Statele Unite s-au deteriorat după ce preşedintele american Donald Trump şi-a retras ţara, în 2018, din acordul nuclear între Teheran şi marile puteri internaţionale. Sancţiunile reintroduse ulterior de americani au afectat economia iraniană.

Tags: crimaIranMohammad Javad Zarifnew yorkteheran
Categorii: Sinteze