X

Iranul este pregătit ‘în principiu’ să plătească despăgubiri Ucrainei pentru doborârea avionului de linie

Iranul este “în principiu” pregătit să plătească despăgubiri Ucrainei pentru avionul de pasageri doborât accidental de armata iraniană la 8 ianuarie a.c., a declarat vineri un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, citat de DPA, scrie agerpres.

“Am consimţit, în principiu, dar problema necesită foarte mult timp”, a declarat un purtător de cuvânt al MAE iranian, Abbas Mousavi, pentru agenţia de presă Irna.

Citește și : Patru din zece cazuri de demență ar putea fi evitate sau întârziate

El a adăugat că urmează să fie stabilită data exactă a plăţilor şi rămân mai multe aspecte tehnice şi juridice de examinat şi de discutat.

Un Boeing 737 al Ukraine International Airlines (UIA) a fost doborât de forţele antiaeriene iraniene după decolare la 8 ianuarie, toate cele 176 de persoane aflate la bord pierzându-şi viaţa.

Iranul a evocat iniţial probleme tehnice în producerea accidentului, dar ulterior a recunoscut că avionul de linie a fost doborât accidental pe fondul tensiunilor crescute cu forţele americane din Irakul vecin.

Citește și : Germania pune pe lista neagră a coronavirusului trei regiuni spaniole

În raportul său final asupra accidentului la jumătatea lunii iulie, Agenţia de aviaţie iraniană a menţionat o “eroare umană”, motivând că un sistem radar defect a cauzat probleme de comunicare cu unitatea militară responsabilă.

Iranul a trimis cutiile negre ale cockpitului avionului în Franţa, unde acestea sunt în prezent analizate de autorităţile franceze de securitate aeriană.

Tags: armataBoeing 737IranpasageriUIA
Categorii: Sinteze