Iranul îl convoacă pe ambasadorul Regatului Unit, a 15-a convocare a unui diplomat occidental în trei luni

Publicat:

Iranul l-a convocat sâmbătă pe ambasadorul Regatului Unit, aceasta fiind a 15-a convocare în decurs de trei luni a unui diplomat occidental în această ţară, care se confruntă cu o amplă mişcare de contestare, informează AFP, potrivit agerpres.  

Câteva ore mai devreme, vineri seara, Ministerul Afacerilor Externe de la Teheran l-a convocat pe ambasadorul Germaniei, Hans-Udo Muzel, pentru a protesta “energic” împotriva “ingerinţei continue a Berlinului în problemele Republicii Islamice Iran” şi împotriva “intervenţiei ei inacceptabile”.


Citește și : ‘Negustorul morţii’ Viktor Bout a ajuns în Rusia

Iranul este scena unor proteste declanşate de moartea, pe 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după ce fusese arestată de poliţia moravurilor, care îi reproşa că a încălcat codul vestimentar strict ce le impune femeilor să poarte văl în public.

Regimul de la Teheran denunţă aceste manifestaţii drept “revolte” încurajate de Occident, în special de SUA.

Sâmbătă, ambasadorul Regatului Unit, Simon Shercliff, a fost convocat la Ministerul de Externe iranian, care a protestat împotriva “susţinerii acordate de autorităţile britanice terorii şi revoltelor” şi împotriva “impunerii de sancţiuni ilegale împotriva unor cetăţeni iranieni”, potrivit agenţiei de presă IRNA.

Ambasadorul britanic a fost informat că Iranul îşi rezervă dreptul de a lua contramăsuri.

Joi, şefa diplomaţiei germane Annalena Baerbock a condamnat executarea lui Mohsen Shekari, un iranian de 23 de ani declarat vinovat de implicare în mişcarea de contestare. “Dispreţul regimului iranian pentru viaţa umană este fără limită”, a spus ea.

Aceasta este a 15-a convocare în decurs de trei luni a unui diplomat occidental în Iran. Ambasadorul britanic a fost convocat de cinci ori la Ministerul de Externe iranian, iar colegul său german – de patru ori.

Citește și : Putin: Orice ţară care îndrăzneşte să atace Rusia cu arme nucleare va fi ştearsă de pe faţa pământului

În afară de ambasadorii britanic şi german, Ministerul Afacerilor Externe al Iranului i-a convocat pe ambasadorii Franţei, Australiei, Norvegiei şi Danemarcei.

Într-un comunicat separat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Nasser Kanani, a acuzat Australia de “ingerinţă în problemele interne ale Iranului şi de incitare la violenţă şi ură”.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

Un “Vatican musulman” e pe cale să se nască în inima Europei

Un "Vatican musulman" e pe cale să se nască în inima Europei Prim-ministrul albanez Edi Rama a făcut cunoscută cotidianului "New York Times" intenția sa...

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice (raport)

Discrepanţele rasiale din Europa nu pot fi decuplate de greşelile istorice Discrepanţele rasiale din unele naţiuni europene nu pot fi soluţionate dacă moştenirile colonialismului şi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.