Iranul ÎL VA EXECUTA pe spionul care i-a ajutat pe americani să-l lichideze pe Qassem Soleimani

Justiţia din Iran a anunţat condamnarea la moarte a unui cetăţean iranian care a furnizat informaţii serviciilor secrete americane şi israeliene privind deplasările comandantului Qassem Soleimani, transmite Reuters, potrivit agerpres. Sentinţa urmează să fie executată în curând.

Soleimani, comandantul forţei iraniene de elită Quds, a fost ucis în 3 ianuarie în Irak, în urma loviturii unei rachete lansate de o dronă a Statelor Unite. Washingtonul a susţinut că generalul era coordonatorul atacurilor miliţiilor susţinute de Iran împotriva forţelor americane din regiune.

Citeşte şi: O româncă este acuzată în Italia că şi-a ucis soţul, un temut lider mafiot

“Mahmoud Mousavi-Majdd, unul din spionii pentru CIA şi Mossad, a fost condamnat la moarte. El i-a informat pe inamicii noştri despre deplasările martirului Soleimani”, a anunţat într-o conferinţă de presă televizată Gholamhossein Esmaili, purtătorul de cuvânt a sistemului judiciar iranian.

În 8 ianuarie, Iranul a ripostat la uciderea lui Soleimani printr-un atac cu rachete asupra bazei militare irakiene Ain al-Assad, unde staţionau forţe americane. Niciun militar din SUA nu a fost ucis sau rănit imediat, însă ulterior câteva sute de soldaţi au fost diagnosticaţi cu leziuni cerebrale.

Citeşte şi: Coreea de Nord ameninţă că rupe orice contact cu ‘duşmanul’ din Sud

 

This post was last modified on 09/06/2020 11:44 11:44

Tags: Agenţia Centrală de Informaţii (CIA)Ain al-AssadGholamhossein EsmailiIrakIranMahmoud Mousavi-MajddmossadQassem SoleimaniQudsSUA
Categorii: Sinteze