X

Iranul îndeamnă societăţile străine să nu cedeze ”ameninţărilor” americane cu sancţiuni

Teheranul a îndemnat sâmbătă societăţile străine implantate în Iran să nu cedeze ”ameninţărilor” americane cu sancţiuni şi a anunţat că discută cu constructorii francezi de automobile PSA şi Renault să-şi păstreze activităţile în această ţară, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Toate aceste societăţi (străine) care lucrează în Iran nu ar trebui să se lase intimidate de ameninţările americane şi ar trebui să-şi continue activităţile în Iran”, a declarat ministrul iranian al Industriei Mohammad Shariatmadari într-o conferinţă de presă la Teheran.

Citește și : Opoziţia siriană negociează un acord cu responsabili ruşi privind controlul provinciei Deraa

”Pe toate cele care nu vor face asta, le vom înlocui. Sunt şi alţii care investesc în Iran”, a dat asigurări ministrul însărcinat de asemenea cu Minele şi Comerţul.

Întrebat în mod expres de cazul constructorilor francezi de automobile PSA (mărcile Peugeot, Citroën şi DS) şi Renault, Shariatmadari a declarat că ”până în prezent ei nu ne-au spus că nu-şi continuă” activităţile în Iran.

”Ei îşi continuă cooperarea. Până acum, discutăm (cu aceste grupuri) şi nu e nimic nou”, a spus el.

Expuse în Statele Unite, PSA, prin intermediul filialei sale de echipamente auto Faurecia, iar Renault din cauza alianţei sale de capital cu constructorul japonez Nissan, cele două grupuri franceze riscă să se expună în curând sancţiunilor americane din cauza activităţii lor în Iran.

Citește și : Afganistan: Preşedintele Ghani anunță reluarea oficială a ostilităţilor împotriva talibanilor

Preşedintele american Donald Trump a declanşat pe 8 mai, când a anunţat că Statele Unite se retrag din acordul internaţional în dosarul nuclear iranian din 2015, numărătoarea inversă a restabilirii unor sancţiuni vizând Republica islamică şi care au fost ridicate în virtutea acestui text.

În sectorul auto, aceste sancţiuni urmează să fie reintroduse pe 6 august.

În faţa acestei ameninţări, grupurile franceze au adoptat două strategii de comunicare diferite.

PSA a anunţat la începutul lui iunie că ”a început procesul de suspendare a activelor asociaerilor sale în participare (joint venture) (în Iran), cu scopul de a se conforma legii americane până pe 6 august 2016”, iar cea mai mare parte a familiilor franceze trimise de grup în Iran au părăsit deja ţara.

Renault a făcut în schimb un anunţ ambiguu în care şi-a proclamat intenţia de a nu-şi abandona activele în Iran, cu riscul ”reducerii maşinii foarte puternic”, însă fără să pună în pericol ”interesele” întreprinderii.

De la Renault şi PSA provin aproape jumătate din maşinile noi înmatriculate în Iran.

Tags: amenintariIranPSARenaultsanctiuni
Categorii: Sinteze