X

Iranul înregistrează 3.000 de noi cazuri cu coronavirus într-o singură zi

Iranul a anunţat luni aproximativ 3.000 de noi cazuri de COVID-19 în ultimele 24 de ore, cea mai mare creştere zilnică înregistrată în ultimele două luni în această ţară, transmit AFP şi Xinhua, potrivit agerpres.

”Se pare că oamenii cred că acest coronavirus este terminat, dar suntem departe de asta şi am putea asista în orice moment la un (alt) vârf periculos”, a avertizat ministrul sănătăţii iranian Said Namaki, într-un interviu televizat.

Citește și: Fiica primarului din New York a fost ARESTATĂ în timpul protestelor

Potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Kianush Jahanpur, în Iran au fost consemnate 2.979 de noi cazuri de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 24 de ore, ceea ce aduce numărul total al cazurilor confirmate de COVID-19 în această ţară la 154.445.

Noul coronavirus a cauzat moartea a 7.878 persoane în republica islamică, dintre care 81 în ultimele 24 de ore.

Citește și: SUA au trimis în Brazilia două milioane de doze de hidroxiclorochină

În provinciile Hormozgan (sud), Kermanshah (vest) şi Sistan-Balucistan (sud-est) se înregistrează noi focare de COVID-19, a indicat Namaki. Jumătate dintre victimele înregistrate în ultimele 24 de ore în Iran au fost localizate în trei provincii, a adăugat el, fără a preciza însă numele acestora.

Numărul noilor cazuri înregistrate zilnic în Iran a cunoscut o creştere constantă după 2 mai, data când ţara anunţase un minim al epidemiei în ultimele două luni.

Tags: coronaviruscovid-19HormozganKermanshahKianush JahanpurSaid NamakiSARS-CoV-2Sistan-Balucistan
Categorii: Sinteze