
Mohammed Javad Zarif, Ministrul de Externe al Iranului, a acuzat Israelul de “aventurism” în legătură raidurile de bombardament israeliene în Siria, adăugând că Teheranul nu poate exclude posibilitatea unui conflict militar între Iran și Israel.
Zarif a declarat pentru cotidianul Sueddeutsche Zeitung că Iranul este în Siria la invitația regimului de la Damasc, în timp ce Israelul încălca spațiul aerian libanez și sirian, precum și legile internaționale, relatează și mediafax.
Citește și: Cel puțin 70 de oameni au murit într-un incendiu produs în capitala Bangladeshului – FOTO/VIDEO
“Observăm aventurism din partea Israelului, iar aventurismul este întotdeauna periculos”, a declarat Zarif.
Întrebat dacă crede că este iminent un conflict militar între Iran și Israel, Zarif a răspuns: “Nu, dar nu putem exclude această posibilitate”.
Citește și: Deși favorit în sondaje, Netanyahu este amenințat de o alianță electorală puternică
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că Israelul a efectuat sute de atacuri aeriene și cu rachete în Siria în ultimii ani și își va intensifica operațiunile militare în urma retragerii trupelor americane din această țară.
Forțele israeliene au efectuat în Siria mai multe atacuri aeriene și cu rachete în cursul conflictului civil din această țară, vizând în special transporturi de armament iranian spre mişcarea şiită libaneză Hezbollah, dar și obiective controlate de forțele iraniene sau cele sprijinite de Teheran.