Iranul promite că va răzbuna ‘la locul şi momentul potrivit’ uciderea generalului Soleimani

Publicat:

Cel mai înalt organism de securitate al Iranului a promis vineri că această ţară va răzbuna ”la locul şi momentul potrivit” uciderea comandantului Forţei Al-Quds, generalul Qassem Soleimani, în urma unui raid american în Irak, informează AFP, scrie agerpres.

”America trebuie să ştie că atacul său criminal împotriva generalului Soleimani a fost cea mai gravă eroare a sa (…) America nu va putea evita consecinţele acestui calcul greşit”, afirmă într-un comunicat Consiliul suprem iranian de securitate naţională. ”Aceşti criminali vor suferi o răzbunare dură (…) la locul şi momentul potrivit”, se mai arată în acelaşi text, conform căruia Washingtonul ”va fi responsabil pentru consecinţele ce decurg din fiecare aspect al acestei acţiuni criminale”.


Citește și : Guterres: Lumea nu îşi poate permite un nou război în Golf

Însărcinat cu operaţiunile externe ale Gardienilor Revoluţiei şi reprezentant în regiune al ayatollahului Ali Khamenei, generalul Soleimani a murit vineri dimineaţă în urma unui raid executat de aviaţia americană cu o dronă asupra convoiului său pe aeroportul din Bagdad. Odată cu el au fost ucise alte 7-9 persoane, conform diferitelor surse.

Printre cei ucişi se numără şi Abu Mehid al-Muhandis, comandantul secund al Hashd al-Shaabi, o coaliţie de forţe paramilitare irakiene dominată de facţiuni pro-iraniene şi ai cărei militanţi au luat cu asalt ambasada americană la Bagdad pe 31 decembrie.

Potrivit Pentagonului şi preşedintelui Donald Trump, care a ordonat raidul, acesta a fost menit să descurajeze noi operaţiuni ale Forţei Al-Quds, după ce acţiunile acesteia au provocat moartea a numeroşi militari americani sau din ţări aliate ale SUA, ultima fiind un atac cu rachete comis săptămâna trecută asupra unei baze irakiene de la Kirkuk, soldat cu moartea unui subcontractant american şi cu rănirea mai multor militari americani şi irakieni.

Citește și : Macron se consultă cu Putin şi îndeamnă SUA şi Iranul să dea dovadă de reţinere

”Generalul Qassem Soleimani a ucis sau rănit grav mii de americani de-a lungul unei perioade îndelungate de timp şi plănuia să ucidă mulţi alţii … dar a fost prins! El este responsabil direct sau indirect pentru moartea a milioane de oameni”, a argumentat Trump într-un mesaj pe Twitter, într-o altă postare el afirmând că ”Iranul nu a câştigat vreodată un război, dar niciodată nu a pierdut o negociere”

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.