X

Iranul răspunde acuzațiilor că susține terorismul : Arabia Saudită a acoperit, susținut și înarmat terorişti şi extremişti violenţi

Teheranul i-a amintit miercuri Arabiei Saudite de legăturile ei cu reţeaua Al-Qaida şi cu gruparea Stat Islamic, răspunzând unor declaraţii ale prinţului moştenitor saudit, care a acuzat Iranul că ”susţine terorismul”, relatează AFP, conform agerpres.

Ţările din regiune ”nu vor uita niciodată rolul pe care l-a avut Arabia Saudită acoperind, susţinând şi înarmând terorişti şi extremişti violenţi (…), precum Al-Qaida, Daesh (acronimul în arabă pentru gruparea Stat Islamic) sau alte organizaţii similare, care au comis numeroase atrocităţi” , afirmă Ministerul iranian de Externe într-un comunicat.

Citește și : În ciuda tuturor promisiunilor, mii de cetăţeni UE riscă să-şi piardă statutul legal în UK după Brexit

”Liderii saudiţi actuali, alături de Israel, au devenit simbolul agresiunii şi al atrocităţilor comise în Orientul Mijlociu. Mai mult ca înainte, intervenind în afacerile interne ale altor ţări din regiune, ei agravează instabilitatea, dificultăţile şi problemele”, se mai spune în comunicat.

MAE iranian denunţă sprijinul necondiţionat al Ryadului faţă de liderul irakian Saddam Hussein în timpul războiului dintre Irak şi Iran (1980-1988), intervenţia militară a Arabiei Saudite în Yemen şi apropierea aparentă a dinastiei saudite cu Israelul în ultimele luni.

Angajate într-o luptă pentru influenţă în Orientul Mijlociu, unde susţin tabere adverse în mai multe conflicte sau ţări (Siria, Irak, Yemen, Liban), Republica Islamică Iran (şiită) şi monarhia saudită (sunnită) au rupt relaţiile diplomatice în ianuarie 2016.

Citește și : „Să se înceapă distrugerea armelor chimice. A celor americane” propune MAE rus

Prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman, aflat într-o vizită la Paris, a acuzat marţi Iranul că ”susţine terorismul”.

După atentatele din 11 septembrie 2001 din SUA, când 15 dintre cei 19 autori ai atacurilor erau saudiţi, Ryadul a fost acuzat că favorizează extremismul religios exportând, cu ajutorul banilor proveniţi din petrolul său, wahhabismul, doctrină fundamentalistă apărută în Arabia. Legat istoric de monarhia Saud, wahhabismul a inspirat ideologia multor grupări jihadiste.

Tags: Al QaidaDaeshOrientul Mijlociustat islamicteheran
Categorii: Sinteze