
Iranul a respins luni acuzaţiile prim-ministrului libanez Najib Mikati (foto), potrivit căruia Republica Islamică se amestecă în problemele interne ale Libanului, acuzaţii survenite după afirmaţii ale preşedintelui Parlamentului iranian, informează AFP, potrivit stiripesurse.ro.
“Iranul nu a avut niciodată intenţia de a se amesteca în problemele interne ale Libanului şi nu a acţionat niciodată astfel”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe iranian, Esmaeil Baghaei, în timpul unei conferinţe de presă săptămânale.
Citeşte şi: Maia Sandu a pierdut alegerile în raionul său natal – Stiripesurse.md
“Noi discutăm cu toate ţările care propun o iniţiativă pentru a pune capăt crimelor şi agresiunii împotriva Libanului, precum şi genocidului în Gaza”, a adăugat Baghaei, evocând o “neînţelegere” în ceea ce priveşte afirmaţiile atribuite preşedintelui Parlamentului iranian.
Premierul libanez Najib Mikati a denunţat vineri “ingerinţa flagrantă” a Iranului după afirmaţii ale preşedintelui Parlamentului iranian, Mohammad-Bagher Ghalibaf, conform căruia Teheranul este gata să negocieze un armistiţiu în Liban, şi a cerut convocarea însărcinatului cu afaceri iranian la Beirut.
Este pentru prima dată când Najib Mikati, care întreţine bune relaţii cu Hezbollahul pro-iranian reprezentat în cabinetul său de miniştri, a adoptat o astfel de poziţie.
Preşedintele Parlamentului iranian, Mohammad-Bagher Ghalibaf, care s-a deplasat săptămâna trecută la Beirut, a afirmat într-un articol publicat joi seara în Le Figaro că Teheranul este gata să negocieze cu Parisul un armistiţiu în Liban.
“Suntem surprinşi de această poziţie, care constituie o ingerinţă flagrantă în problemele libaneze şi o tentativă de a stabili o tutelă asupra Libanului pe care noi o respingem”, a afirmat premierul libanez într-un comunicat.
Mikati a precizat că a cerut ministrului afacerilor externe “să îl convoace pe însărcinatul cu afaceri iranian” în Liban pentru a-i cere “explicaţii” asupra acestor afirmaţii.
După un an de schimburi de focuri la frontieră, Israelul şi mişcarea islamistă Hezbollah sunt deja în război deschis în Liban, unde armata israeliană a lansat pe 30 septembrie o ofensivă terestră în sud.