X

Iranul respinge noi negocieri internaţionale cu privire la programul său nuclear: Europenii nu şi-au respectat până acum angajamentele

Iranul a respins vineri o propunere franceză în vederea deschiderii unor noi negocieri internaţionale cu privire la programul său nuclear şi la ambiţiile sale militare şi a subliniat că nu va accepta niciodată să discute despre Acordul de la Viena din 2015, potrivit televiziunii de stat, relatează Reuters, potrivit news.ro .

Emmanuel Macron a declarat joi, în Normandia, la ceremonii de marcare a 75 de ani de la Debarcare, la 6 iunie 1944, că Parisul şi Washingtonul doresc să împiedice Teheranul să se doteze cu arma nucleară şi a îndemnat la lansarea unor noi negocieri pe tema programelor nuclear şi balistic ale Republicii islamice.

Citește și : Originea produselor este cel mai important criteriu pentru europeni la achiziţia de alimente

Un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Abbas Moussavi, a respins însă negocieri care să iasă din cadrul Acordului de la Viena, din care preşedintele american Donald Trump a ieşit anul trecut.

”În circumstanţele actuale, discutarea acestui subiect, care nu priveşte acordul (…), ar antrena şi mai multe neîncredere în rândul celor care rămân semnatari ai acordului”, a declarat el, citat într-un comunicat difuzat de televiziunea de stat.

”Europenii nu şi-au respectat până acum angajamentele şi nu au protejat interesele Iranului după retragerea americanilor”, a denunţat Abbas Moussavi.

Citește și : Inundaţii de proporţii în Japonia. Sute de persoane au fost evacuate!

Tags: Acordul de la Vienabalisticnegocierinuclearparisteheranwashington
Categorii: Sinteze