X

Iranul a reuşit “să neutralizeze planurile SUA” în Orientul Mijlociu (ayatollahul Ali Khamenei)

Teheranul a reuşit “să neutralizeze planurile Statelor Unite” în Orientul Mijlociu, a afirmat miercuri liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, în discursul său cu ocazia Noului An iranian, potrivit AFP, conform agerpres.

“Cei care se amestecă în toate afacerile din lume protestează şi întreabă ‘de ce intervine Iranul în afacerile din Irak şi Siria?’ De ce vă interesează? Republica Islamică Iran a reuşit să neutralizeze planurile Statelor Unite în regiune”, a spus Khamenei în acest discurs susţinut în oraşul sfânt Mashhad (nord-est) şi transmis la televiziunea de stat.

Citește și : Theresa May avertizată de deputaţii conservatori să protejeze industria britanică de pescuit post-Brexit

El a afirmat apoi că acest “plan” al SUA ar consta în “crearea de grupuri opresoare şi rebele precum DAECH (acronim al grupării Statului Islamic – n.r.) pentru a îndepărta minţile popoarelor din regiune de la regimul uzurpator sionist (Israel – n.r.) şi de a le ocupa cu conflicte interne”.

Iranul susţine guvernele sirian şi irakian trimiţând de mai mulţi ani “consilieri militari” şi “voluntari” iranieni, dar şi afgani şi pakistanezi în acest ţări pentru a combate grupările jihadiste şi rebele.

Prezenţa Iranului în ţările din regiune este ferm denunţată de SUA, de ţări europene precum Franţa şi Marea Britanie, dar şi de Arabia Saudită şi Israel.

“Am mers acolo la solicitarea guvernelor şi cetăţenilor” din aceste ţări, a afirmat Khamenei, susţinând că “toate ajutoarele oferite” au fost decise “după calcule şi reflecţii”.

“Nu e niciun dubiu că SUA nu îşi vor realiza obiectivele în regiune şi, cu ajutorul Domnului, noi le vom atinge pe ale noastre”, a adăugat el.

Citește și : Franța : Peste 140 de manifestaţii împotriva reformelor preşedintelui Emmanuel Macron

Tags: ayatollahul Ali KhameneiDaechIranOrientul MijlociuSUAteheran
Categorii: Sinteze