X

Iranul scoate un as din mânecă. Ultima rachetă balistică are o rază de acţiune de 2000 de km

Iranul a prezentat o nouă rachetă balistică, capabilă să transporte mai multe focoase şi având o rază de acţiune de 2.000 de kilometri, a anunţat agenţia de presă iraniană Tasnim, citată vineri de Reuters, potrivit agerpres.

Agenţia Tasnim, care a oferit puţine detalii despre noua rachetă, l-a citat pe şeful diviziei aerospaţiale a Gardienilor Revoluţiei, Amirali Hajizadeh, care a făcut declaraţii cu ocazia unei parade a forţelor armate iraniene, la Teheran, organizată pentru a comemora declanşarea războiului dintre Irak şi Iran în 1980.

Citeşte şi: Confruntat cu noi sancțiuni din partea SUA, Iranul anunță că își va consolida capabilitățile militare

Şeful statului iranian Hassan Rohani a declarat vineri că ţara sa îşi va consolida capacităţile militare şi balistice în pofida criticilor din partea SUA şi a Franţei. Iranul a dezvoltat un vast program balistic în ultimii ani, aspect ce îngrijorează SUA, dar de asemenea şi Arabia Saudită, principalul său rival în regiune, unele ţări europene, inclusiv Franţa, precum şi Israelul, inamicul său declarat.

Teheranul susţine că programul său balistic este doar defensiv. La actuala reuniune a Adunării Generale a ONU, ce se desfăşoară săptămâna aceasta la New York, preşedintele american Donald Trump a denunţat acordul nuclear cu Iranul şi programul său balistic.

Tags: Amirali HajizadehArabia sauditafrantaIranisraelracheta balisticaSUA
Categorii: Sinteze