Iranul sfidează Washingtonul: ‘Vom continua exportul de petrol!’

Publicat:

Iranul va continua să facă exporturi cu petrol, în pofida sancțiunilor impuse de Statelor Unite, care fac parte dintr-un război psihologic ce va eșua, a declara luni președintele iranian Hassan Rouhani, relatează site-uk agenției Reuters, potrivit mediafax.

Prin impunerea noilor sancțiuni, Washingtonul încearcă să determine Teheranul să renunțe la programul său nuclear, balistic și să își limiteze ingerințele în Siria, Liban și Yemen.


Citeşte şi: Rusia nu renunţă la Insulele Kurile

“Nu vom renunța în fața acestei presiuni, care face parte din războiul psihologic lansat împotriva Iranulu”, a declarat Rouhani în cadrul unui discurs susținut în orașul Kboy.

“Nu au reușit să ne oprească exporturile de petrol. Vom continua să facem acest lucru. Politicile voastre regionale au eșuat”, a adăugat acesta.

Citeşte şi: Lider al unui cartel mexican de droguri, MORT în închisoare

În luna mai, președintele american Donald Trump a decis retragerea Statelor Unite din Acordul Nuclear, negociat în perioada în care fostul președinte Barack Obama era în funcție. La începutul lunii noiembrie, Statele Unite au reimpus sancțiuni împotriva Iranului, care vizează sectorul petrolier, bancar și al transporturilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.