X

Iranul solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după uciderea lui Hassan Nasrallah

Iranul solicită o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU, după uciderea lui Hassan Nasrallah

Iranul a solicitat o reuniune de urgenţă cu Consiliul de Securitate al ONU în urma uciderii liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, relatează BBC.

Într-o scrisoare adresată celor 15 membri ai Consiliului, ambasadorul iranian la ONU, Amir Iravani, a avertizat împotriva „oricărui atac” asupra „sediilor şi reprezentanţilor diplomatici” ai ţării sale, afirmând că Teheranul nu va tolera „o astfel de agresiune”, potrivit stiripesurse.

Citește și: Aproape 46% dintre moldoveni vor modificarea Constituţiei pentru aderarea la UE (sondaj)

„Iranul nu va ezita să îşi exercite drepturile inerente în temeiul dreptului internaţional pentru a lua orice măsură în apărarea intereselor sale naţionale şi de securitate vitale”, a declarat Iravani, îndemnând totodată Consiliul de Securitate să ia «măsuri decisive» împotriva Israelului pentru a evita «antrenarea regiunii într-un război la scară largă».

Iranul a sprijinit Hezbollah, atât financiar, cât şi militar, timp de mulţi ani.

Anterior, liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a avertizat că moartea lui Nasrallah „nu va rămâne nepedepsită”.

Citește și: Preşedintele Comitetului militar al NATO: Ucraina are dreptul legal şi militar de a lovi adânc în interiorul Rusiei pentru a obţine un avantaj de luptă

Tags: Hassan NasrallahIranONU
Externe