Iranul spune că încetarea derogărilor din partea SUA nu îi va afecta programul nuclear

Publicat:

Decizia Statelor Unite de a pune capăt derogărilor care le permiteau companiilor străine să desfăşoare lucrări la instalaţii nucleare iraniene nu vor afecta programul nuclear al Teheranului, a reacţionat joi Organizaţia pentru Energie Atomică a Iranului (AEOI), transmite Reuters şi AFP, scrie agerpres.

SUA au anunţat miercuri că vor pune capăt acestor derogări, care autorizau companii ruseşti, chineze şi europene să desfăşoare lucrări la instalaţii nucleare iraniene.


Citește și : Guvernul de la Roma respinge ideea unor ‘paşapoarte de sănătate’

Rolul companiilor străine a fost convenit prin acordul nuclear din 2015 şi era menit să garanteze că programul nuclear iranian nu va fi folosit în scop militar.

‘Încetarea derogărilor privind cooperarea nucleară cu Iranul (…) nu va avea în practică niciun efect asupra activităţii continue a Iranului’, a declarat purtătorul de cuvânt al AEOI, Behrouz Kamalvandi, într-un comunicat postat pe site-ul organizaţiei.

Potrivit lui, decizia Statelor Unite a fost luată ca reacţie la livrările de petrol iranian către Venezuela, ţară aflată şi ea sub sancţiuni americane, şi la ‘progresele semnificative ale industriei nucleare iraniene’.

Miercuri, secretarul de stat ale SUA, Mike Pompeo, a declarat că prelungirea acestor derogări nu mai poate fi justificată, denunţând ‘continuarea ameninţărilor nucleare’ ale regimului iranian şi o ‘escaladare inacceptabilă’.

În pofida ‘campaniei de presiune maximală’ desfăşurate din 2018 asupra Teheranului, după retragerea unilaterală din acordul nuclear, administraţia Trump a prelungit până acum în mod regulat aceste derogări, fără a le mediatiza însă prea mult.

Citește și : Tentaculele mafiei italiene s-au lipit de peste 100 de milioane de euro din bani europeni

Derogările, despre care oficiali spun că expiră pe 27 iulie, privesc reactorul de cercetare de la Teheran, reactorul de apă grea de la Arak, modificat sub controlul comunităţii internaţionale pentru a face imposibilă producerea de plutoniu de uz militar, şi transferul în străinătate al combustibilului uzat.

De acum încolo, statele semnatare ale acordului din 2015 şi implicate în aceste proiecte fără destinaţie militară riscă sancţiuni din partea SUA dacă le vor continua, vizată fiind în primul rând Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Persecutarea ‘plebei’

Persecutarea 'plebei' „Plebeii” sunt aceia care sunt escortați în pripă în fața instanței în contextul accelerării sistemului nostru judiciar, notează publicația britanică The Spectator. Nu cu multă...

Aportul ONU la activitatea Hamasului (editorial WSJ)

Aportul ONU la activitatea Hamasului UNRWA a recunoscut în sfârșit că angajații ei au participat la pogromul din 7 octombrie. ONU recunoaște în sfârșit, într-un mod...

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România

Anatol Țăranu: Votul alegătorilor din R. Moldova poate influența serios rezultatele ambelor scrutine din România La alegerile parlamentare și prezidențiale din acest an din România,...

Kamala Harris, Moldova și moldovenii

Kamala Harris, Moldova și moldovenii Moldovenii sunt puțin interesați de procesele politice care au loc în SUA. Aceasta chiar dacă sunt conștienți că de linia...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.