X

Iranul susţine că administraţia Biden poartă responsabilitatea pentru moartea generalului Soleimani

Iranul a susţinut vineri că şi administraţia preşedintelui american democrat Joe Biden este responsabilă de decizia precedentului lider de la Casa Albă, republicanul Donald Trump, de a-l asasina pe Qassem Soleimani, cu ocazia lansării unor ceremonii de comemorare la doi ani de la eliminarea generalului iranian, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Atacul terorist (…) a fost orchestrat şi executat în mod organizat de guvernul american de atunci şi pentru care Casa Albă este acum responsabilă”, a transmis vineri într-un comunicat Ministerul iranian al Afacerilor Externe.

Citește și : Purtarea măştii va deveni din nou obligatorie pe străzile Parisului, începând de vineri

Conform normelor internţionale şi juridice, administraţia americană are o “responsabilitate internaţională definitivă” pentru această crimă, se mai menţionează în comunicat.

Iranul a lansat vineri o săptămână de ceremonii de comemorare a morţii generalului Soleimani, unul dintre cei mai importanţi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei, armata ideologică a Republicii Islamice, ucis într-un atac al unei drone americane la 3 ianuarie 2020 pe aeroportul din Bagdad.

El a fost eliminat alături de alte nouă persoane, printre care Abu Mahdi al-Muhandis, numărul doi din Hashd al-Shaabi, o coaliţie de paramilitari majoritari pro-Iran, integraţi în prezent în statul irakian.

Astfel, în Iran sunt organizate o serie de evenimente, printre care o defilare “a capacităţilor de rachete” ale Teheranului la 7 ianuarie.

Ceremoniile de comemorare survin în pline discuţii la Viena pentru salvarea acordului internaţional privind dosarul nuclear iranian, încheiat în 2015. Pactul este aproape mort, după retragerea unilaterală în 2018 a administraţiei Trump, care a reintrodus sancţiuni împotriva Teheranului, în cadrul unei politici de presiune maximală asupra Iranului.

Citește și : Criză de teste COVID-19 în Marea Britanie

Negocierile au fost relansate la sfârşitul lunii noiembrie după cinci luni de întrerupere între Iran şi ţările care fac parte încă din acord – Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China.

Ele urmăresc să obţină revenirea în acord a SUA, care participă la negocieri în mod indirect.

Pactul oferea Teheranului ridicarea unei părţi a sancţiunilor care îi sufocă economia, în schimbul unei reduceri drastice a programului său nuclear.

Tags: Abu Mahdi al-MuhandisCasa AlbaDonald TrumpIran
Categorii: Sinteze