X

Iranul susţine că are o rachetă balistică de nouă generaţie

Ministrul apărării din Iran, generalul Amir Hatami, a dezvăluit luni că Teheranul dispune în prezent de o rachetă balistică de nouă generaţie, a informat agenţia de presă Tasnim, apropiată conservatorilor, precizând că este vorba de racheta Fateh Mobin cu rază scurtă de acţiune, potrivit France Presse, scrie agerpres.

‘Aşa cum a promis dragului nostru popor, nu vom precupeţi niciun efort pentru a consolida capacităţile de rachete balistice ale ţării’, a declarat generalul Amir Hatami. ‘Ne vom consolida capacitatea balistică zi de zi’, a promis el.

Citește și : Cuba: Dezbatere publică a proiectului noii Constituţii

Generalul iranian a descris noua versiune a rachetei Fateh Mobin ca ‘fabricată 100% în ţară (…), agilă, nedetectabilă, tactică şi cu ghidare de precizie’.

‘Fiţi siguri, cu cât sunt mai mari presiunea şi războiul psihologic asupra marii naţiuni a Iranului, cu atât mai mare este dorinţa noastră de a îmbunătăţi capacitatea de apărare în toate domeniile’, a adăugat ministrul apărării iranian.

Programul balistic al Iranului reprezintă o problemă spinoasă cu marile puteri, în special cu SUA, dar Teheranul apreciază că acesta este crucial pentru capacităţile sale defensive într-o regiune instabilă.

Preşedintele american Donald Trump, care a retras în mod unilateral SUA din acordul semnat în 2015 între Teheran şi marile puteri, a cerut un nou acord care să limiteze capacităţile balistice ale Iranului şi intervenţiile sale regionale.

Citește și : Premierul irakian şi-a anulat vizita în Iran ‘din cauza calendarului încărcat’

Acordul din 2015 prevede ridicarea treptată şi condiţionată a sancţiunilor internaţionale impuse Iranului în schimbul garanţiei că Teheranul nu se va dota cu arme nucleare.

Tags: Amir Hatamiarme nucleareFateh MobinIranrachetaSUAteheran
Categorii: Sinteze