Iranul susține că dă dovadă ‘de cea mai mare reţinere în faţa revoltelor’

Publicat:

Ministerul Afacerilor Externe al Iranului a afirmat că ţara dă dovadă “de cea mai mare reţinere în faţa revoltelor”, ca răspuns la reacţiile de indignare ale ţărilor europene după prima execuţie a unui bărbat implicat în mişcarea de contestare, informează vineri AFP, potrivit agerpres.  

Iranul este scena unor ample manifestaţii declanşate de moartea, pe 16 septembrie, a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani decedată după ce fusese arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict al Republicii Islamice, cod ce prevede ca femeile să poarte văl în public.


Citește și : Armata poloneză are în vedere să convoace circa 200.000 de civili pentru instrucţie militară

Autorităţile iraniene, care denunţă “revolte”, au anunţat că peste 200 de oameni au fost ucişi şi alte câteva mii au fost arestate, dintre care 11 au fost condamnate la moarte.

Pentru prima dată, joi, un bărbat de 23 de ani condamnat la pedeapsa capitală pentru implicare în manifestaţii a fost executat prin spânzurare, suscitând revoltă pe plan internaţional. ONG-uri au atenţionat împotriva unor noi execuţii în viitorul apropiat.

“Iranul a dat dovadă de cea mai mare reţinere”, susţine Ministerul de Externe iranian într-un comunicat publicat joi seara. “Spre deosebire de numeroase regimuri occidentale care reprimă violent, chiar şi manifestanţii paşnici, Iranul a utilizat metode anti-revoltă cu măsură (…). Şi acelaşi lucru este valabil pentru procesul judiciar bazat pe (…) echitate”, adaugă ministerul iranian.

Denunţând “agresiuni armate” şi “acte de vandalism”, Ministerul de Externe al Iranului a mai subliniat că securitatea publică este “o linie roşie”.

Citește și : Papa Francisc a început să plângă când a menţionat suferinţa ucrainenilor, în timpul unei rugăciuni

“În loc să profereze minciuni cu motivaţii politice, Occidentul ar trebui să înceteze să găzduiască, să susţină şi să încurajeze teroriştii”, adaugă ministerul iranian.

Teheranul acuză în mod regulat SUA şi aliaţii lor occidentali că sunt instigatorii acestei mişcări de protest fără precedent, calificându-i drept “terorişti” pe opozanţii iranieni refugiaţi în aceste ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.