X

Iranul susţine că un fost agent FBI este în continuare dat dispărut, nu acuzat

Ministerul de externe iranian a comunicat că fostul agent al Biroului Federal de Investigaţii din Statele Unite (FBI) Robert Levinson este în continuare dat dispărut şi a dezminţit duminică informaţiile despre deschiderea unui dosar penal împotriva lui, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Levinson a dispărut în 2007, în timpului unui voiaj în insula iraniană Kish din Golful Persic. Oficialii iranieni au susţinut de mai multe ori că nu ştiu nimic despre el.

Citește și : Trei decenii de la căderea simbolului Războiului Rece

“Levinson are un dosar judiciar în ţara noastră deoarece este dat dispărut (…) Asta pe baza unor considerente umanitare”, a declarat purtătorul de cuvânt al diplomaţiei de la Teheran, Abbas Mousavi, ale cărui declaraţii au fost preluată duminică de televiziunea de stat iraniană. El a reacţionat la un material din presa occidentală conform căruia Iranul a comunicat ONU că americanul este cercetat într-un dosar penal.

În 2016, sub preşedinţia lui Barack Obama, oficiali americani de rang înalt au afirmat că după părerea lor Levinson a murit în detenţie. În ianuarie anul acesta, un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat american a declarat că opiniile nu sunt corecte şi a cerut Iranului să îl localizeze pe fostul agent FBI şi să îl redea familiile.

Citește și : Trump îl va primi săptămâna viitoare pe secretarul general al NATO

Tensiunile între SUA şi Iran sunt în creştere de când preşedintele Donald Trump şi-a retras ţara din acordul nuclear încheiat de puterile internaţionale cu Teheranul în 2015. În ultimii ani, mai mulţi americani au fost închişi în Iran, iar Trump a avertizat în 2017 că Teheranul va suporta “alte consecinţe grave” dacă nu îi eliberează pe toţi compatrioţii săi deţinuţi în mod nejustificat.

Tags: FBIgolful persicIranKishONURobert Levinson
Categorii: Sinteze