Iranul va răspunde oricărei ameninţări în contextul atacului asupra petrolierului Mercer Street

Publicat:

Iranul va răspunde prompt oricărei ameninţări la adresa securităţii sale, a declarat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, după ce SUA, Israelul şi Marea Britanie au acuzat Iranul pentru atacul comis săptămâna trecută în Marea Arabiei asupra unui petrolier aparţinând unei companii deţinute de un om de afaceri israelian, relatează Reuters, potrivit agerpres.

”Republica Islamică Iran nu ezită să-şi protejeze interesele naţionale şi de securitate şi va răspunde prompt şi puternic oricărei posibile aventuri”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE de la Teheran, Saeed Khatibzadeh, potrivit televiziunii de stat.


Citeşte şi: Noi arestări după tentativa de lovitură de stat din Madagascar – Black News

Conform sursei citate, acelaşi purtător de cuvânt a mai transmis că ”regretă profund acuzaţiile fără fundament făcute de ministrul de externe britanic împotriva Republicii Islamice Iran, care au fost repetate de secretarul de stat al SUA în acelaşi context şi care conţin acuzaţii contradictorii, false şi provocatoare”.

Un român şi un britanic, membri ai echipajului petrolierului Mercer Street, au fost ucişi joi în urma unui atac asupra acestei nave în largul coastelor statului Oman.

Citeşte şi: ATAC terorist în Niger! 15 militari au fost ucişi şi alţi şase sunt ‘daţi dispăruţi’ – Black News

Compania căreia îi aparţine nava, Zodiac Maritime, deţinută de omul de afaceri israelian Eyal Ofer, a avansat iniţial ipoteza unui act de piraterie, dar surse americane şi europene familiare cu informările întocmite de serviciile secrete au afirmat că Iranul este principalul suspect pentru acest incident. O oficialitate americană din domeniul apărării a spus că atacul ar fi fost efectuat de o dronă, adăugând că guvernele implicate sunt în căutarea unor dovezi concludente.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii

Atenție! Se modifică orarul de circulație al autobuzelor în suburbii Au survenit schimbări în orarul de circulație al unor rute de autobuz în suburbiile municipiului...

Mascații au descins la vama Leușeni

Mascații au descins la vama Leușeni Percheziții la vama Leușeni. Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins într-un dosar de corupție. Citește și: Ploaia de...

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale

Ploaia de aseară a făcut prăpăd pe unele drumuri naționale Ploaia de aseară și vântul puternic au făcut prăpăd pe unele drumuri naționale. Citește și:...

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor

Atenție! Mâine nu se va circula pe câteva benzi de pe Calea Ieșilor Atenție, șoferi! Mâine, 19 iulie, între orele 00.00 și 17.00 va fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.