Iranul va renunţa la alte angajamente în baza acordului privind programul său nuclear începând cu data de 7 iulie

Publicat:

Iranul va întreprinde noi paşi pentru a-şi reduce angajamentele în baza acordului nuclear cu marile puteri începând cu data de 7 iulie, a declarat marţi Ali Shamkhani, secretar general al Consiliului suprem pentru securitate naţională, potrivit agenţiei de ştiri Fars, relatează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

Potrivit France Presse, ar fi vorba despre două angajamente asumate în baza acordului internaţional privind programul său nuclear.


Citește și : Iranul acuză SUA că nu-şi doresc reluarea negocierilor

Shamkhani a afirmat că semnatarii europeni ai acordului nuclear nu au făcut suficient pentru a-l salva. Acordul din 2015 prevede ca Iranul să-şi reducă programul nuclear în schimbul ridicării sancţiunilor care îl vizau.

SUA s-au retras din acord anul trecut şi au impus din nou sancţiuni. Iranul susţine că intenţionează să continue să respecte acordul, dar că nu poate face acest lucru pe termen nelimitat decât dacă statele europene găsesc modalităţi de a-l proteja de sancţiunile americane.

Teheranul a anunţat pe 8 mai că va înceta să respecte două dintre angajamentele luate în baza acordului şi a dat un ultimatum de 60 de zile europenilor pentru a-l ajuta să ocolească sancţiunile americane care îi paralizează economia, în special sistemul financiar şi exporturile de petrol.

În caz contrar, Teheranul a ameninţat că va pune capăt restricţiilor consimţite “privind gradul de îmbogăţire a uraniului” (limitat la 3,67% de acordul de la Viena) şi că va relua un proiect de construcţie a unui reactor cu apă grea la Arak, suspendat după semnarea acordului.

Marţi, agenţia Fars a precizat că a primit o “notă exclusivă” de la amiralul Ali Shamkhani, secretar general al Consiliului suprem pentru securitate naţională (CSSN), în care acesta spune că s-a săturat de “insolenţa” ţărilor europene. Acestea exercită, susţine el, o “presiune sporită” pentru a forţa Iranul “să continue să-şi îndeplinească” angajamentele “fără ca celelalte părţi” să şi le îndeplinească pe ale lor.

Citește și : 42 de migranţi sunt BLOCAŢI pe mare de 13 zile

În consecinţă, precizează această notă, “în baza deciziei CSSN” anunţate pe 8 mai, “a doua etapă a planului de reducere a angajamentelor luate de Iran (…) va începe în mod cert de pe 7 iulie”.

În acest mod, “ţările care au luat ‘răbdarea’ Republicii Islamice drept slăbiciune şi letargie îşi vor da seama că răspunsul Iranului la agresiunea dronei americane (doborâte pe 20 iunie) nu va fi diferit de cel” care va fi dat “eforturilor lor politice ipocrite pentru a restrânge drepturile inalienabile ale poporului iranian”, adaugă Fars citând această notă.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

În urma dictatorului

În urma dictatorului Ce se petrece după prăbușirea inevitabilă a unui regim personal. Filmul „Moartea lui Stalin” (2017) începe cu dictatorul prăbușit în stare de inconștiență...

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste (editorial)

Din Rusia pentru Houthi, cu dragoste Sub veghea lui Biden, amenințarea la adresa transporturilor maritime globale a luat amploare. Președintele Biden și-a dedicat discursul de adio...

The New York Times: Cum s-a transformat mințitul în dezinformare

Cum s-a transformat mințitul în dezinformare După momentul în care Donald Trump a contestat validitatea certificatului de naștere al lui Barack Obama, Trump a continuat...

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden (editorial)

Cum s-a degradat libertatea sub veghea lui Biden Succesorul lui va moșteni o lume incomparabil mai primejdioasă Președintele Biden a luat ieri cuvântul la ONU, fiind...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.