Irina Vlah: Se vor da indicații și se vor face presiuni să nu fiu înregistrată în cursa electorală

Publicat:

Irina Vlah: Se vor da indicații și se vor face presiuni să nu fiu înregistrată în cursa electorală

Irina Vlah, care și-a anunțat intenția de a candida independent la funcția de președinte, susține că în ultima perioadă îi sunt transmise constant mesaje „că frica regimului îi determină să ia în calcul scenariul neadmiterii sale în cursa electorală”. „Înțeleg că se vor da indicații și se vor face presiuni ca Irina Vlah să nu fie înregistrată în calitate de candidat la funcția de președinte”, a declarat Vlah într-un briefing de presă la IPN.

În această situație, Irina Vlah spune că își rezervă dreptul să se adreseze în zilele următoare către observatori, către acei ce monitorizează evenimentele din perioada electorală și din campania electorală, inclusiv către observatorii internaționali, potrivit ipn.md.


Citește și: Crește nemulțumirea rușilor. Putin nu a mai fost așa de puțin popular de la mobilizarea parțială din 2022

Ea susține că va solicita direct ca observatorii să se implice și să monitorizeze îndeaproape modul în care vor fi examinate actele și listele cu semnături pe care le va depune la Comisia Electorală Centrală. „De abuzurile guvernării eu mă pot apăra doar pe două căi: mizând pe corectitudinea observatorilor, în special a celor străini, mizând pe cetățenii Republicii Moldova care mă susțin. Transmit pe această cale un mesaj clar guvernării: nu vă jucați cu focul, căci urmările pot fi cu totul altele decât cele pe care le așteptați! Ați venit la putere pe cale democratică, fiți buni și respectați democrația. În caz contrar, veți pleca la cimitirul istoriei în cel mai rușinos mod posibil”, a declarat Irina Vlah.

Ea a mai spus că în ultimele săptămâni a fost urmărită de colaboratorii organelor speciale. „Au fost situații ca, de exemplu, la Soroca, când pur și simplu am fost nevoită să mă apropii de ei și să-i întreb deschis de ce se comportă atât de urât, atât de sfidător. Mai ales că cei pe care îi consideram ofițeri cu anumită verticalitate și demnitate profesională au continuat să furnizeze informații eronate presei de buzunar a guvernării, care din nou a întreprins tentative de a mă denigra”, a menționat Irina Vlah.

Citește și: Vladimir Zelenski: Ucraina are ”nevoie de o nouă energie” după doi ani şi jumătate de război cu Rusia

Potrivit ei, asupra celor din industria poligrafică, dar și asupra celor din industria publicității stradale se exercită presiuni. „Mesajul transmis voalat a fost: Lucrați cu cine vreți, numai nu cu Irina Vlah. Aceasta încă o dată îmi confirmă că sunt percepută de guvernare și personal de Maia Sandu drept inamicul numărul 1, care trebuie blocat cu orice preț. Vreau să accentuez și pe această cale: pentru mine nu există o mândrie mai mare decât să fiu dușmanul numărul 1 al regimului care a sărăcit oamenii și a distrus țara”, a mai spus Irina Vlah.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Albumul ‘Cowboy Carter’ al lui Beyoncé nu a primit nicio nominalizare la Country Music Awards

Albumul 'Cowboy Carter' al lui Beyoncé nu a primit nicio nominalizare la Country Music Awards Albumul country al lui Beyoncé, "Cowboy Carter", nu a obţinut...

Apple a pierdut un proces în Irlanda și trebuie să plătească 13 miliarde de euro

Apple a pierdut un proces în Irlanda și trebuie să plătească 13 miliarde de euro Compania Apple a pierdut un proces în Irlanda și trebuie...

Actorul James Earl Jones, vocea personajului Darth Vader din trilogia originală Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 93 de ani

Actorul James Earl Jones, vocea personajului Darth Vader din trilogia originală Războiul Stelelor, a murit la vârsta de 93 de ani James Earl Jones, actorul...

O nouă operaţiune SMURD în R. Moldova. Un copil de 14 ani, transportată de urgență la București pentru intervenție medicală complexă

O nouă operaţiune SMURD în R. Moldova. Un copil de 14 ani, transportată de urgență la București pentru intervenție medicală complexă O nouă intervenție aeriană...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.