StiripesursePoliticăIrina Vlah: Soarta bisericilor trebuie decisă strict de enoriaşi prin referendumuri...

Irina Vlah: Soarta bisericilor trebuie decisă strict de enoriaşi prin referendumuri locale

Publicat:

Irina Vlah, liderul Partidului Republican „Inima Moldovei”, susține că „puterea împinge Biserica spre dezbinare și nici măcar nu se gândește la haosul pe care acest lucru îl poate provoca în țară”. Ea afirmă că, pentru a păstra pacea în societate, soarta celor 800 de lăcașuri de cult ar trebui să fie decisă nu de miniștrii PAS, ci de credincioși înșiși – prin referendumuri locale, potrivit hotnews.

„Guvernarea confirmă – liniştea şi pacea în societate pentru ea nu contează. Recent, am adresat o scrisoare deschisă ministrului Culturii, Cristian Jardan, în care i-am propus transmiterea a circa 800 de biserici în administrarea comunităţilor locale, în cazul în care Curtea Supremă de Justiţie va decide revenirea acestora în administrarea statului.

Citește și: Moldova va exporta energie electrică din surse regenerabile în Ucraina

După cum şi era de aşteptat, ministrul s-a făcut a nu înţelege gravitatea problemei şi aceasta este o confirmare indirectă că guvernarea a decis deja cum va proceda cu aceste biserici, iar alte propuneri nu o interesează.

Unele aluzii făcute de reprezentanţii Guvernului în public, dar şi modul în care au fost tirajate aceste declaraţii de presa de curte ne permit să facem anumite concluzii referitor la planurile pe care le are puterea în acest sens. Nu mă voi referi la respectivele planuri la această etapă, pentru a nu inflama spiritele, deoarece pentru mine chiar contează liniştea şi pacea în societatea noastră. Dar, totuşi, voi puncta în continuare câteva momente importante”, spune politiciana.


Irina Vlah insistă pe faptul că „soarta bisericilor trebuie decisă strict de enoriaşii care frecventează aceste biserici. Şi acest lucru se va întâmpla – vor sau nu vor acest lucru cei de la guvernare. Noi avem deja câteva precedente care arată că oamenii se opun atunci când le sunt impuse decizii cu care ei nu sunt de acord. Varianta ideală ar fi să se aleagă o zi în care în toate localităţile vizate să se desfăşoare concomitent referendumuri privind soarta fiecărei biserici din fiecare localitate concretă. Numai astfel ne vom asigura că toate deciziile vor corespunde cu voinţa oamenilor şi că nu vom avea tensiuni, scindări şi alte manifestări negative care pot pune în pericol stabilitatea în societatea noastră”.

Citeşte şi:  Restricții în spațiul aerian al Moldovei

Citește și: Cartelele SIM vor fi vândute doar în baza buletinului de identitate. Proiect elaborat de MAI

„În al doilea rând, dacă tot autorităţile au ignorat propunerea mea privind unica soluţie acceptabilă pentru o gravă problemă cu care se poate confrunta Republica Moldova, cer public conducerii ţării, deja la această etapă, să-şi asume responsabilitatea pentru consecinţele ce pot surveni ca urmare a deciziilor ce vor fi adoptate, dacă peste 800 de biserici vor reveni în administrarea statului”, mai menționează ea.

Politiciana în context reiterează apelul său la raţiune, adresat guvernării: „Nu vă jucaţi cu focul! Oamenii vă pot ierta multe – şi sărăcia în care i-aţi adus, şi abuzurile la care îi supuneţi periodic, şi umilinţa pe care o practicaţi constant în raport cu poporul etc. Dar atentatul la Biserică nu-l vor accepta şi nu-l vor ierta niciodată!”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat Planul de evaluare ex-post a actelor normative pentru anul 2026

Biroul permanent al Parlamentului a aprobat Planul de evaluare ex-post a actelor normative pentru anul 2026. Astfel, pe parcursul acestui an, la propunerea comisiilor...

Ministerul Finanțelor scoate la vânzare obligațiuni de 85 de milioane de lei pentru populație

Ministerul Finanțelor lansează o nouă rundă de subscriere pentru valorile mobiliare de stat destinate persoanelor fizice, în valoare totală de 85 de milioane de...

Legea privind procedura notarială, supusă evaluării ex-post

Pe parcursul anului 2026, la propunerea comisiilor parlamentare, vor fi supuse evaluării ex-post de impact șapte legi, iar 13 acte normative vor fi supuse...

Grupul de luptă românesc ‘Getica’, aflat pe front în Ucraina, caută piloți de drone

Grupul român de luptă "Getica", activ pe frontul din Ucraina, anunță că recrutează piloți de drone de interceptare, ingineri și infanterie pentru construcție de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.