X

Irlanda AMÂNĂ ultima etapă de ridicare a restricţiilor

Guvernul irlandez a decis să amâne până la 10 august ultima etapă a renunţării la măsurile antiepidemice, prevăzută iniţial să aibă loc luni prin redeschiderea completă a pub-urilor, a anunţat miercuri prim-ministrul Micheal Martin (foto), transmite AFP, potrivit agerpres.

Anunţul marchează un pas înapoi pentru Irlanda, care prevăzuse în iunie să accelereze procesul de ridicare a restricţiilor, datorită progreselor consemnate în lupta contra epidemiei de COVID-19.

Citește și : Incendiu de amploare într-un port din sudul Iranului

‘Astăzi, guvernul a convenit ca măsurile de sănătate publică actuale să rămână în vigoare până la 10 august’, a declarat Martin într-un briefing de presă susţinut miercuri la Dublin.

Premierul a explicat că scopul este ‘protejarea progreselor’ realizate până acum, dat fiind că ‘îngrijorările privind creşterea numărului de cazuri sunt foarte reale’, creştere pe care el a atribuit-o mai ales ‘petrecerilor private fără limite’.

Şeful guvernului a precizat că rata de reproducere a virusului este de peste 1, ceea ce înseamnă o accelerare a propagării SARS-CoV-2.

După mai mult de trei luni de la închidere în urma măsurilor de izolare, doar pub-urile care servesc şi mâncare s-au putut redeschide la finele lui iunie.

Însă, în primul weekend care a urmat, imagini cu clienţi ce păreau să încalce regulile de distanţare fizică pe străzile din Dublin au abundat pe reţelele sociale, determinându-l pe premier să ameninţe cu o amânare a redeschiderii complete a acestor localuri.

Cazinourile şi discotecile vor rămâne şi ele închise până la 10 august, iar adunările publice vor fi limitate la 50 de persoane în interior şi la 200 în aer liber, a mai indicat Micheal Martin.

Citește și : The Guardian va suprima 180 de posturi, din cauza ‘şocului economic’ provocat de pandemie

De asemenea, guvernul a decis că purtarea măştilor devine obligatorie în magazine.

Potrivit bilanţului oficial anunţat miercuri, 1.748 de persoane au decedat în urma infectării cu coronavirus, dintre care două în precedentele 24 de ore. Numărul cazurilor confirmate a ajuns la 25.683 (+14), în timp ce autorităţile sanitare sunt îngrijorate mai ales de o creştere a contagiunii în rândul tinerilor. 

Tags: coronavirusDublinirlandaMicheal MartinrestricțiiSARS-CoV-2
Categorii: Diaspora