X

Irlanda anunţă că va sacrifica toate nurcile din crescătoriile sale, de teama unei mutaţii

Guvernul irlandez a anunţat joi că intenţionează să sacrifice nurcile din crescătoriile de pe teritoriul ţării, de teamă că acestea ar putea fi purtătoare ale unei mutaţii transmisibile la om a noului tip de coronavirus, detectată în Danemarca la micile mamifere crescute pentru blana lor, informează AFP, potrivit agerpres.   

Potrivit Ministerului Sănătăţii irlandez, “continuarea creşterii de nurci constituie un risc continuu de emergenţă a unor variante suplimentare” ale virusului, a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului Agriculturii într-un comunicat, chiar dacă niciun caz pozitiv nu a fost până acum detectat printre aceste animale în Irlanda. Ministerul Sănătăţii recomandă ca “nurcile de crescătorie din Irlanda să fie sacrificate pentru a reduce sau elimina riscul”, informează comunicatul.

Citește și : Made in Israel! SUA etichetează produsele fabricate în Cisiordania ocupată

Potrivit mass-media irlandeze, în Irlanda există trei crescătorii de nurci, însumând 100.000 de astfel de mamifere.

Ministerul Agriculturii irlandez a anunţat că se află în strâns contact cu crescătorii de nurci, “pentru a examina următoarele etape”.

La începutul lui noiembrie, Danemarca, primul exportator mondial, a ordonat eliminarea tuturor nurcilor sale – între 15 şi 17 milioane de capete – în urma descoperirii la aceste mamifere a unei mutaţii a noului tip de coronavirus transmisibilă la om, mutaţie ce ar putea, potrivit autorităţilor acestei ţări, să compromită eficacitatea unui viitor vaccin.

Joi, Ministerul Sănătăţii danez a estimat că această mutaţie a virusului “a fost foarte probabil eliminată”.

Citește și : Pandemia a scos la iveală MINUSURILE MARI din sistemele de sănătate

Tags: coronavirusdanemarcairlandavirus
Categorii: Diaspora