Irlanda de Nord și o parte din Scoția introduc restricții mai dure

Publicat:

Peste 2 milioane de scoţieni vor trăi, începând de vineri, sub cel mai ridicat nivel de restricţii de până acum împotriva noului tip de coronavirus, în timp ce Irlanda de Nord a decis la rândul său să introducă o carantină de două săptămâni, informează AFP, potrivit agerpres.

În Scoţia, începând cu orele locale 18:00, în 11 zone, printre care oraşul Glasgow, cluburile şi restaurantele vor fi închise până pe 11 decembrie, la fel şi magazinele neesenţiale şi saloanele de înfrumuseţare. În schimb, şcolile vor rămâne deschise.


Citeşte şi: Graniţele SUA cu Mexic şi Canada rămân ÎNCHISE

Aceste măsuri vor viza peste 2 milioane de persoane dintr-o populaţie de 5,5 milioane.

În Irlanda de Nord, guvernul local a decis joi seara să impună două săptămâni de carantină suplimentare, de la 27 noiembrie până pe 11 decembrie. Anunţul intervine după o relaxare parţială în urma a cinci săptămâni de restricţii decretate la mijlocul lui octombrie, unele activităţi comerciale precum cafenelele, frizeriile şi saloanele de înfrumuseţare fiind autorizate să redeschidă vineri.

Aceste activităţi comerciale, la fel ca alte activităţii neesenţiale, vor trebui să închidă din nou în timpul noii carantine. Cluburile şi restaurantele, care erau autorizate să redeschidă pe 27 noiembrie, vor rămâne închise două săptămâni în plus. Şi în Irlanda de Nord copiii vor putea merge în continuare la şcoală.

Cei 1,9 milioane de locuitori ai Irlandei de Nord sunt invitaţi să lucreze în telemuncă dacă este posibil şi nu vor putea să iasă din locuinţă decât pentru motive precise, cum sunt cumpărăturile sau exerciţiile fizice.

Citeşte şi: Liderul Bisericii Ortodoxe Sârbe a fost răpus de coronavirus

În faţa riscului de a vedea spitalele “saturate în următoarele săptămâni”, “o intervenţie fermă, cu o cadenţă minuţios aleasă, este necesară pentru a avea un Crăciun sigur şi fericit”, a comentat premierul nord-irlandez Arlene Foster, într-un comunicat.

În Regatul Unit, ţara cea mai îndoliată de pandemie din Europa, cu aproape 54.000 de morţi, fiecare provincie decide propria sa strategie în faţa crizei sanitare. Anglia şi cei 56 de milioane de locuitori au intrat în carantină pentru patru săptămâni, până pe 2 decembrie.

URMĂREȘTE-NE PE:

CITESTE SI

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă

Moldovenii pot vota din şase ţări la alegerile din toamnă Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat Regulamentul privind particularitățile organizării și implementării votului prin corespondență. Regulamentul...

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa

Un moldovean s-a înecat într-un lac din Franţa Un tânăr de 28 de ani din raionul Sângerei, s-a înecat în lacul Neaufles-Saint-Martin din apropierea comunei...

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile

Premieră medicală: O inimă artificială din titan a ținut un pacient în viață timp de câteva zile Un american în vârstă de 58 de ani...

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic

Grupul de Acţiune Locală „Plaiul Codrilor” devine tot mai atractiv pentru sectorul turistic Mai mulți ghizi din Republica Moldova au participat la turul de familiarizare...

ȘTIRIPESURSE.RO

Loading RSS Feed

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.