X

Irlanda va organiza un referendum asupra avortului în primăvara lui 2018

Guvernul irlandez a anunţat marţi că va organiza un referendum asupra avortului, în mai sau iunie 2018, în condiţiile în care acesta este în prezent ilegal în Irlanda, exceptând cazurile în care viaţa mamei este în pericol, informează AFP. 

“Guvernul s-a pus de acord asupra programului referendumurilor cu privire la amendamente constituţionale”, printre care “un referendum asupra amendamentului opt, în mai sau iunie 2018”, a anunţat guvernul irlandez într-un comunicat.

Amendamentul 8 al Constituţiei irlandeze garantează “dreptul la viaţă” pentru embrion, ţinând cont de “dreptul egal la viaţă al mamei”.

Premierul Leo Varadkar, care a preluat funcţia în iunie, a estimat că această lege este “prea restrictivă”.

Avortul a fost întotdeauna ilegal în Irlanda, însă interzicerea lui a fost stipulată în Constituţie doar în 1983, după ce a obţinut 67% din sufragii în timpul unui referendum.

În 2013, Irlanda a abandonat cercul foarte restrâns al ţărilor europene în care avortul este total interzis, însă îl autorizează doar în caz de pericol pentru viaţa mamei. Violul, incestul sau malformaţiile fetusului nu sunt motive legale pentru un avort, iar o astfel de intervenţie constituie o crimă pasibilă de o pedeapsă de până la 14 ani de închisoare.

Mii de irlandeze se duc în fiecare an în străinătate, în principal în Marea Britanie, pentru a-şi face legal un avort.

Votul va avea loc cu câteva săptămâni înainte de vizita Papei Francisc în Irlanda, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor, prevăzută să aibă loc în august 2018 la Dublin.

Acest anunţ a survenit în timp ce o manifestaţie va fi organizată sâmbătă la Dublin pentru a cere legalizarea avortului. La 20 septembrie, militanţii pro-avort au manifestat deja în faţa parlamentului irlandez.

Guvernul irlandez a anunţat şi desfăşurarea altor referendumuri, în 2018 şi 2019. Un vot asupra interdicţiei blasfemiei, stabilită prin articolul 40.6.1 al Constituţiei, este prevăzut pentru octombrie 2018, iar un alt referendum ar putea avea loc în acelaşi timp, pentru a decide cu privire la articolul 41.2.1, ce stipulează că locul femeii este acasă.

Tags: Dublinguvernul irlandezIntalnirea Mondiala a Familiilorirlandalegalizarea avortuluiLeo Varadkarmarea britaniePapa Franciscvot
Categorii: Diaspora